Note dintr-un copîrşău literar artistic (pentru o istorie a morţii)

Scrise de Răzvan Supuran, după notele întîiului thanatonaut, la trecerea anunţată a acestuia

"Ne naştem şi murim de mîinile altora”, Anghel Ceresus ban Thanatos

Despre moarte

Un om se plînge de moarte. Un altul, o alungă. El plînge moartea cuiva. Ea cheamă propria moarte. Aşteptăm moartea sperînd să scăpăm de suferinţă. Degeaba.

Trăim o istorie a morţii, o poveste a ei, cu sfîrşit bine conturat şi uneori cu happy-ending-uri. Pustiuri de poezii, rîuri de romane, probabil mai multe decît cele despre dragoste. Cărţi esenţiale sunt manuale de a muri. O biserică a construit societatea ultimelor două milenii foloisnd teama de moarte ca instrumentar obligatoriu al vieţii. Ne temem cu toţii de ea, deşi prin ea ni se promite nemurirea. E suficient şi cu interes să-i rosteşti numele, pentru ca toţi ceilalţi să plece capul în faţa ta.

Moartea ne mîntuieşte. Sunt şi morţi de mîntuială.

Moarte este speranţă, promisiune, trecere. Dar moartea este eternă şi murim pentru totdeauna. Aşadar, ce faci dincolo, vreme de o eternitate? Adicătelea, toate bune şi frumoase, murim fără probleme, dar ce facem dup’aia? Viaţa asta se sfîrşeşte şi trecem către dincolo, ca să ce? Murim degeaba? Nu cred. Io cred că-i exact ca-n viaţă: dacă nu ai ce să construieşti, nu dărîmi ceea ce ai. Dacă viaţa ne regulează, să fim în stare să regulăm, în cele din urmă, moartea.

Rămînere în moarte, aproape-purgatoriul. Moartea este ultimul dintre duşmani. Adică cel mai pirpiriu şi neputincios?


Întrebările copiilor

Dacă moartea nu există, cine este moartea? Dacă mortul păşeşte pe-acolo, lasă urme? Mortul trecător ajunge undeva? Morţii plîng? Dar de ce e aşa alb mortul? Ce fac viermii care se nasc la moartea noastră? Trupul moare cu adevărat? Cînd murim, e cineva din noi care nu moare? Pe moarte, de ce o cheamă moarte? Moartea e o femeie? Moartea se fardează? Moartea face shopping? Moartea joacă game-uri de strategie?

Mortea cîştigă de fiecare dată? Moartea cît trăieşte? Ce mănîncă moartea? Moartea face pipi? Morţii îi e ruşine dacă ne vede dezbrăcaţi? Dacă moartea te ia şi barza te aduce, înseamnă că doar în viaţă rămîi singur? Poţi să mori numai cînd eşti singur? Dacă moarte are sinonime, înseamnă că sunt mai multe feluri de moarte? Moartea este moarte pentru că mormăie? Ce vrei să fii după ce mori? Dacă moartea este nimic, de ce acceptă o predicaţie?; este oare moartea nimicul făcător? Ce face moartea cu noi, după ce ne ia? Pe Marte există moarte? Moartea este slabă sau grasă? Moartea rîde? Cînd a început moartea?


Feluri de a muri

Morţi blînde, morţi rele, morţi dureroase, morţi tăcute, moarte lentă, moarte grabnică, moarte aşteptată. Moartea nu e niciodată o surpriză. Poate fi neaşteptată, rău primită, prost tratată, dar niciodată o necunoscută. Moartea e a naibii de vie. Moarte din senin, moarte fulgerată, mort curentat, mort înecat, spînzurat, fiert, rupt, tăiat, înjunghiat, călcat, violat, iubit, urît, aruncat, căzut, lovit, pîrlit, asurzit, cel care moare cîntînd ajunge harpa zeului, cel care moare lovind se face buzduganul zmeului, curajosul – cal înaripat, bătrînul rămîne băiat, grasul slăbeşte, slabul se-mplineşte. Nu-s multe feluri de a muri, deşi morţile-s nenumărate. Dacă unui om nu i se constată moartea, el este dispărut, dar nu mort – dispăruţii sunt morţi de o moarte absentă. Mort din dragoste. Mort într-un duel. Mort din prostie. Mort de sete. Mort de foame. Mort de prea multă mîncare. Mort necunoscut. Mort celebru. Mort în floarea vieţii. Mort de căldură. Mort de frig. Mort spînzurat, mort pe o creangă, mort într-o livadă cu vişini, mort de mirosul ameţitor al florii de mac, mort de toxicitatea mîncării, de la mac. Mort pe muchie de cuţit. Mort de fericire. Mort de oboseală. Mort de mîna altului. Mort din mînia cuiva. Mort de mîntuială. Mort cu propria mînă. Mort pentru eternitate. Să mori de durere. Să mori de plăcere. Moartea este o bună scuză. Uită-te la mortu’ ăsta, îi aşa de liniştit, de parcă doarme. Moartea-i un somn lung. Mort de moarte bună. Moarte aşteptată. Moarte anunţată. Moarte comandată. A împuşca pe cine nu trebuie. Mort eroic. Mort în faţa plutonului de execuţie. Moarte accidentală. Îţi vine să mori de plăcere. Îţi vine să închizi ochii şi să nu mai ştii nimic, dar se moare cu ochii aşa cum îs în acele clipe – de-s închişi, rămîn închişi, de-s deschişi, deschişi rămîn. Moarte cu autor necunoscut. Să mori de moarte bună. A muri anonim. Mort în răscruce. Ucis pe cruce. Învie din moarte.


Soiuri de îngropăciuni

În pămînt, în foc, în lemn, în ţesătură, în închisoare, în beton, în zid, în şotron. Moartea joacă şi arşice. În şanţ, în groapă, în apă, în mare. Niciodată nu suntem îngropaţi în aer, în văzduh sau în zbor. Suflul morţii nu poate veni din aer, însă poate, din senin. Sunt mai multe locuri în care nu putem fi îngropaţi şi e doar un singur loc unde ne naştem. Între ele, hălăduim de colo-colo, căutînd loc potrivit sau pentru una, sau pentru alta. Îngropat în ţintirim, unde ţiuie greierele. Aşezaţi în locuri publice. Uneori, lăsaţi descoperiţi, pentru a putea fi văzuţi. Să mori dintru e mai uşor decît să mori întru. Eroii se îngroapă sub brazi. Păcătoşii sunt îngropaţi fără slujbă.


Acoperiţi-vă ruşinea de a muri

De ce nu murim goi? De ce ne îngroapă îmbrăcaţi? De ce nu ne dezbracă atunci cînd ne îngroapă? Ne e ruşine de nuditatea noastră în faţa nevăzutei morţi. Se strecoară pe furiş în patul nostru dar nu-şi dezveleşte chipul şi, la rîndu-ne, ne e ruşine să ne arătăm ei aşa cum suntem. Murim feciorelnic, timizi şi impuzi, aşteptînd ca moartea să desfacă strat cu strat vestmîntul pe care-l pregătim pentru ea. Ceilalţi ne spală şi ne parfumează, pentru a fi decenţi în faţa ei. Ne înmoaie pielea pentru a simţi bine mîngîierea cea rece. Trupul înţepeneşte, suntem la fel de înţepaţi şi mîndri ca un dandy. Putem cumpăra bilet de avion pe ruta Vatican – acasă – Ierusalim, pe numele “Moartea”.


Reţete pentru o moarte cumsecade

Moartea costă a naibii de mult. Un loc decent de îngropăciune ajunge la cinci mii de parale. Un sicriu cît de cît, cam o mie de parale. Ţuica-i scumpă – ca să fie bună, dai cam un milion pe litră. Transportul, cam un milion kilometrul. Spitalul şi morga fac peste două mii. Coroanele, florile, veşmintele, încă vreo trei. Taxa (depinde de zonă, de relaţiile pe care le ai la primărie şi la biserică) încă una bucată mie. Masa de după, pomana şi pomenirea, cam trei mii. Cu totul, la prima strigare, o moarte bună ajunge la două zeci de mii de parale. Păi, mai merită să mori? Nu mai bine stai cuminte în banca ta şi mori numai cînd ai banii puşi deoparte pentru o moarte cumsecade? Că altfel, faci rău celor din jur şi evident că nu asta vrem să se întîmple.

Oricum, e clar că moartea graşilor costă mai mult decît a slăbănogilor.


Doamna moarte

Era odată ca niciodată un muritor care întreaga viaţă a vrut să afle ce este moartea, să se pregătească pentru trecere, un trecător în căutarea ultimei destinaţii. A citit manualele, multele istorii, tratatele de moarte. A inventat tanatologia şi a fost premiat pentru asta. A devenit primul şi cel cel mai mare tanatonaut în viaţă. Era un om viu care şi-a dedicat viaţa morţii. A întîlnit şi tanatonauţi morţi, necunoscuţi pînă la el, care i-au dezvăluit adevăratul ei chip. Niciunul nu apucase să ajungă undeva; erau prea recent morţi sau drumul le era anevoios, moartea îi purta în paşi prea mărunţi ori nu apucaseră să întrevadă măcar vreo hartă ca să-şi dea seama unde vor fi duşi. Iar ceilalţi, morţi de vreme mai lungă, erau prea departe, acolo pînă unde eroul nostru nu putea călători.

Tanatonautul Anghel, un adevărat şerb al morţii. A murit şi el, la vremea lui, fără a dărui din secretele acoperite. Alţi muritori au inventat ştiinţa anghelologiei şi premiul nobel pentru moarte.


Viaţa lungă după moarte

Moarte nu se murează. Nu se face saramură. Nu se fierbe. Nu se prăjeşte. Moartea nu se găteşte. Tu eşti singurul care se poate găti pentru ea. Dacă o faci cum se face, ai bonus posibilitatea de a trăi fericit pînă la adînci bătrîneţe. Dar dacă întorci capul cînd mori, nici de finalitatea asta nu mai eşti sigur. Aminteşte-ţi ce păţesc eroii care se întorc din moartea altora. Apoi, ţintind prea sus prin moarte, stîrneşti invidii. Mai demult, erau bule pe care le puteai cumpăra pentru liniştea de apoi. Probabil că ne e şi teamă de gălăgia de acolo. În infern trebuie să fie asurzitor şi atunci în iad e tăcere? Dar harpele cetelor? Acum, poţi să dai şpagă la cimitir, să ţi se dea un loc în rîndul din faţă. Mori cu faţa la zeul tău, dar care e momentul de plecare potrivit pentru a ajunge?


Copîrşăul

De-l faci din brad, asculţi vuietul pînă la cap; de-l faci din stejar, o hi să hie de soroc şi hotar; de-l faci din păltinaş, faun cînta-va din fluieraş. Fă-l de piatra, fă-l din stîncă. Din marmură, din aur, din lut, din lemn curat, din fir brodat. Copîrşăul acoperă, mormîntul tace, groapa îngroapă, groparul sapă.

(text apărut în MEŢERIAŞII I/08)