FOAE CU MÎINI, Anul I, nr. 9, februarie 2011, 100 de exemplare.
Atelierul de Carte @ MŢR
Un istoric al textilelor în Ţările Romîne/preluat din Imagini ale cotidianului
Drumul mirodeniilor prin Sibiu/ Constanţa Vintilă-Ghiţulescu/ preluat din Dilema veche
O descriere a materialelor textile
Despre aba/preluat din Maria Pătraşcu, ultima ţesătoare din Ciuperceni
Definiţii: aba, dimie, piua, fetru
Meşteşugari craioveni în veacurile XVI – XVII/ (extras din Meşteşugari şi Neguţători din trecutul Craiovei. Documente 1666 – 1865, editată de Direcţia Arhivelor tatului)
(mai jos numărul integral)
Continuăm descrierea meşteşugurilor, a uneltelor şi materialelor de lucru, cuprinse în lista publicată de către Şerban Anghelescu, cu trei numere în urmă.
Aşa cum argumentam în alt text, gîndirea tehnică europeană este originată în corecta descriere a mişcării. 1+1=2 doar pentru ca lucrurile se află în vecinătate, de spaţiu sau de sens. Pentru meşteşugari, sunt mai multe feluri de a mişca lucrurile (uneltele), pentru a obţine un atribut dorit. Presare, rulare, frecare, tăiere.
Veţi vedea mai jos cît de important este tipul de mişcare folosit şi cum simpla diferenţă de aşezare a iţelor din care sunt făcute lucrurile, le fac pe acestea a fi într-un fel ori în altul.
Intenţia următorului material este de a însuma date dispersate, scrise de specialişti. Sursa fiecărui text reprodus este specificată.
ABAUA
UN ISTORIC AL TEXTILELOR ÎN ŢĂRILE ROMÎNE
/preluat din Imagini ale cotidianului
“Materialele utilizate la confectionarea costumului erau obţinute fie pe plan local - pănza de in sau de cînepa -, fie proveneau din import. În aceasta ultimă categorie se încadrează boboul/abaua/dimia, un postav gros, de calitate inferioară, menţionat în documente printre articolele importate încă din 1413. Mai tîrziu sunt menţionate pivele de postav şi în Ţara Romîneasca.”
DRUMUL MIRODENIILOR PRIN SIBIU
Constanţa VINTILĂ-GHIŢULESCU/ Ceaslov story
(Mária Pakucs-Willcocks, Sibiu-Hermannstadt. Oriental Trade in Sixteenth Century Transylvania, Böhlau, 2007)
/ preluat din Dilema veche
“…prin secolul al XVI-lea, mirodeniile se numărau printre produsele de lux, …Distanţa şi dificultăţile întîmpinate de caravane pe drumurile mirodeniilor ridicau preţul acestora.
Dar cu cîtă plăcere erau consumate mai ales că raritatea lor le atribuia puteri „miraculoase“: puteau vindeca boli, aveau puteri afrodiziace şi „schimbau“ gustul vinurilor şi al mîncărurilor.
Şi chiar dacă veneau de departe, pe drumuri grele, negustorii nu se dădeau niciodată bătuţi, întrucît mirodeniile se vindeau întotdeauna cu profit, şi niciodata în pierdere. Anul 1593 a fost unul prolific pentru negustorii de mirodenii; prin vama Sibiului au trecut nu mai puţin de 1167 kilograme de piper, 460 kilograme de şofran, 27 kilograme de ghimber, 58 kilograme de cuişoare, 31 kilograme de scorţişoară.
Doi ani mai tîrziu acest înfloritor comerţ avea să fie oprit, căci la Sibiu nu mai ajungeau decît vreo şapte kilograme de piper şi vreo nouă kilograme de scorţişoară. Dar aceste mirodenii nu „circulă“ niciodată singure; negustorul îşi încarcă sacul şi cu altele, marfă ce ştie, din surse şi experienţele sale trecute, că se poate vinde prin pămînturile transilvane şi valahe sau mai departe spre Europa. în acelaşi an, 1593, negustorii aveau în desagi mohair şi mătase, postav şi bumbac, blănuri şi cizme, piatră acră şi vopseluri, covoare şi scoarţe, orez şi ulei de măsline, saci din piele de capră şi căpestre, hamuri şi mantii, curele şi cingători, ştergare şi basmale. Lista oglindeşte un mod de viaţă care face trimitere la nevoile unei societaţi. Analizînd registrele de vamă ale orasului Sibiu, Mária Pakucs arată, pe bună dreptate, că negustorii se concentreaza pe mărfurile de primă necesitate. La 1593, textilele (bumbacul, inul, abaua, mohairul, taftaua) ocupau locul cel mai important în rîndul mărfurilor cerute; din urmă veneau mirodeniile, iar interesul pentru haine şi încalţări, ca şi pentru orez sau ulei era destul de slab.
Au fost însă vremuri, de pilda la 1540 sau 1543 sau 1579, cînd piperul şi scorţişoara s-au vîndut mai bine decît bogasiul (stofa orientală folosită mai ales pentru lenjerie) sau strîmatura (lîna folosita mai ales la ţesut şi brodat) sau mohairul şi chiar mătasea. La acest an, 1593, orezul nu tranzita deloc Sibiul, ci doar vreo 335 kilograme de stafide şi 45 kilograme de curmale, dar la 1543, populaţia se va fi hrănit destul de bine, dacă avem în vedere ca negustorii au trecut prin vamă nu mai puţin de 5034 kilograme.
De pildă, negustorul Dragotă din Argeş îşi petrece tot anul 1500 pe drumuri cu marfa cînd către Sibiu, cînd înapoi către Valahia, carele lui avînd peşte, haine, mirodenii şi multe alte „delicatese“ şi marfuri de lux, aduse tocmai din Levant. Şi dacă tot se afla între drumuri, negustorul nostru accepta să faca şi mici comisioane, aşa că pune în care şi sacii cu cuţitele negustorului Nicolaus Prol. Valahi şi „greci“ (denumire generică sub care sînt cunoscuţi negustorii din Balcani), armeni şi evrei, saşi şi unguri, toţi negustori de meserie, au trecut prin vama Sibiu, lăsînd o „urmă“ a existenţei lor. Necula din Bucureşti, Ioan din Piteşti, Micloş din Lugoj, Nichifor de la Nicopole, Petru Bolovan de la Rîmnic, Zigan de la Rîul Alb, Popa Ene de la Curtea de Argeş şi-au trecut, la un moment dat, marfa prin vama Sibiului. Unii duceau cu ei mărfuri „nepreţuite“, alţii cîţiva saci, acolo, marunţişuri ce vor fi fost vîndute prin sate pe ouă şi găini. Zigan de la Rîul Alb are marfă de numai 9 florini (1594), în timp ce Necula duce cu el mărfuri scumpe a căror valoare se ridică la 2770 florini de aur (1593).
Sibiu nu este însă singura vamă prin care mirodeniile tranzitau; Brasovul era, pe acele vremuri, un oraş comercial la fel de important. Cartea Máriei Pakucs-Willcocks va oferi o pasionantă si documentata lectura despre comertul cu mirodenii, şi nu numai, într-o epocă în care acestea erau înca „înscrise“ în categoria produselor de lux.”
O DESCRIERE A MATERIALELOR TEXTILE
Un material textil, adesea folosit la plural, materiale textile sau doar textile (cuvânt originar din latinescul texere = a ţese, a tricota), este un material flexibil, constând dintr-o reţea de fibre naturale, sintetice sau un amestec al acestora, care sunt toarse prin diferite procedee manuale sau mecanice. Textilele pot fi produse prin ţesere, împletire, înodare, croţetare si prin presare.
Termenul textile se poate referi la:
Ţesaturile din care se produc îmbracamintele trebuie sa aiba anumite proprietaţi printre care trebuie sa fie termoizolatoare, sa nu irite pielea etc. În producţia pe scara larga a ţesaturilor în industria textila se folosesc maşininile de ţesut, care sunt urmaşele modernizate ale razboiului de ţesut şi fusului de tors folosit pentru împletirea firului din caier. Ţesaturile groase care necesita alte tehnici de producere sunt covoarele, catifeaua, postavul, abaua. Textile sunt compuse dupa structura din stofe, tricotaje, ţesaturi. Confecţionarea hainelor consta din croire dupa masura şi coaserea împreuna a bucaţilor textile croite anterior. Cea mai simpla metoda de recunoastere a fibrelor textile este proba de ardere si anume se supune la flacara un fir sau cîteva fire atît din batatura, cât si din urzeala, din materialul care ne intereseaza. Rezultatul va fi diferit dupa natura fibrei.
Datorita comportarii diferite a fibrelor de origine animala si vegetala faţă de reactivi, fibrele pot fi identificate si prin metode chimice. Astfel, daca se încalzeste o solutie de hidroxid de sodiu (soda caustica) 10% în care se introduc esantioanele de tesaturi, se poate observa ca fibrele animale se dizolva usor (dispar) în timp ce fibrele vegetale nu sint atacate. Bumbacul, inul, cînepa, iula, ramia (fibre natuRale, de origine vegetala) ard repede, cu flacara, degajînd un miros de hîrtie arsa si se transforma într-o cenusa alba, inconsistenta. Aceste fibre au rezistenta scazuta la actiunea acizilor, în special a acizilor anorganici (clorhidric, sulfuric etc.).
Solutiile diluate ale acestora însa (2-4 g/l) nu ataca fibra la rece.
Dupa tratamentele facute în mediu acid tesatura trebuie clatita foarte bine. Lina, parul de capra, mohairul, parul de camila (fibre naturale, de origine animala) ard lent, locul arderii scînteioza si fibra arsa lasa un scrum rigid (sub forma unui fir negru, întortocheat) dar sfa-rîmicios. Mirosul este neplacut, da corn ars. Una, în comparatie cu bumbacul, inul, cînepa, iuta si ramia, nu rezista la actiunea substantelor alcaline. Amoniacul are actiune mai redusa, prezentînd avantajul ca fiind volatil se îndeparteaza prin uscare. De asemenea, nu rezista ia actiunea acidului sulfuric concentrat. Matasea naturala (fibra naturala, de origine animala) se recunoaste usor dupa aspect, are luciu si un fosnet caracteristic. Arde ca si lina cu miros de corn ars, locul aprins se umfla, formînd o mica gamalie. Aceasta fibra se dizolva, chiar la rece, în solutii concentrate de acizi anorganici (clorhi-dric, sulfuric etc.).
Acizii organici (acetic, formic) in concentratii reduse (1%) nu ataca fibra nici chiar la fierbere. Matasea naturala nu rezista la actiunea substantelor alcaline concentrate. Solutiile foarte diluate de soda calcinata si cele de amoniac nu-i produc degradari însemnate la cald (95°C). Există şi textile sintetice.
DESPRE ABA
/preluat din Maria Pătraşcu, ultima ţesătoare din Ciuperceni
“Din lâna se facea abaua, o stofa tare din care se faceau pantaloni barbatesti si haine de iarna si pentru femei si pentru barbati. Eu n-am facut, dar mama facea si borangic. Crestem viermi de matase, iar când se înveleau, îi puneam în apa fiarta si luam un lemn subtire, cu cracane, mestecam în gogosile de vierme de matase si se agatau de bat firele.
Din 15-20 de firisoare din alea se aduna, se rasucea si se facea un fir de borangic, mai subtire sau mai gros, dupa cum voia femeia sa iasa cârpa de goroasa. Apoi, în razboiul asta, ca al meu, se tesea cârpa de borangic.
Ale mai simple, cu vergi, le puneau femeile pe cap prin curte, sau când mergeau la munca. Pe ale cu model le tineau pentru sarbatori, pentru biserica, sau le dadeau la nasi sa le puna ca prosop, la nunta.
Când femeia se marita nu mai statea deloc cu capul descperit. Nu ca acum. Nici în fata barbatului ei nu statea descoperita.”
DEFINIŢII
Aba, abale, s.f. ţesatura groasa de lâna, de obicei alba, din care se confecţioneaza haine ţărăneşti; dimie, pănură. – Din tc. aba. Sursa: DEX '98
Aba, (2) abale, s.f. 1. ţesatură groasă de lână, de obicei albă, din care se confecţionează haine ţărăneşti; dimie, pănură. 2. Sort de aba (1). – Din tc. aba. Sursa: DEX '09
Aba s. dimie, pănură, (pop.) suman, (reg.) saiac, zeghe. (Haina ţărănească de ~.) abá (abále), s.f. – Dimie, ţesatură groasă de lînă. – Mr., megl. aba. – Tc. aba (Miklosich, Fremdw., 73; Şeineanu, II, 3; Lokotsch 2). aba – Der. abager, s.m. (persoana care fabrică sau vinde ţesături; croitor); abagerie, s.f. (fabrică sau prăvălie de ţesături); abagiu, s.m. (persoană care fabrică sau vinde ţesaturi). Sursa: DER
Dimíe (dimíi), s.f., - o ţesatură foarte groasă de lîna lbă. Mr. dhimit, „barhet”. Tc. dimi „barhet”; cf. bg. dimiia, sb. dimije, alb. dimi „pantalon turcesc”. Tiktin crede ca termenul tc. provine din fr. demicoton „percal”, care ar fi dat şi tc. demikoton, rom. (di)micaton, s.n. (înv., pînza de bumbac de căptuşit, percal). Olt., pantalon turcesc de lîna alba).
Piua, pive, s.f. 1. Instalaţie sau maşina folosită pentru împâslirea ţesaturilor de lâna prin frecarea şi presarea lor între doi cilindri rotitori şi prin lovirea lor cu ciocane de lemn într-un mediu cald şi umed. 2. Vas de lemn, de metal sau de piatra de diverse forme şi marimi, cu pereţii şi cu fundul gros, în care se piseaza diverse substanţe sau corpuri solide. 3. Parte a şteampului în care se zdrobeşte un minereu. 4. Scobitura în piesa unei instalaţii, care serveşte la fixarea sau la rotirea altei piese din instalaţia respectiva. 5. (Înv. şi reg.) Mortier. 6. (Pop.; în expr.) A se pune piua (sau în piua) = a se ghemui pentru a servi ca treapta cuiva care vrea sa ajunga la un loc înalt sau pentru a lua pe cineva în cârca. [Pr.: pi-ua. – Pl. şi: piue. – Var.: (înv. şi reg.): píva s.f.] – Lat. *pilla. Sursa: DEX '98
Piua s. 1. (reg.) dârsta, (Transilv.) duba, (Transilv. şi Bucov.) ştează, (Transilv. şi Maram.) vâltoare, (înv.) menghină. (~ pentru împâslirea dimiei.) 2. (MIL.) (reg.) mojar, treasc. (Tunul primitiv numit ~.) Sursa: Sinonime
Piua s. v. adapatoare, jgheab, mortier, troaca, uluc.
Piua píve f. 1) Vas (de lemn, de metal, de piatra etc.), de diverse forme, în care se piseaza diferite produse alimentare sau materiale solide. A bate apa în ~ (sa se aleaga untul) a) a flecari; b) a munci fara nici un folos. 2) Maşina sau instalaţie pentru împâslirea ţesuturilor de lâna. 3) înv. Tun primitiv care se încarca pe la gura ţevii. [G.-D. pivei; Sil. -ua] - lat. Pilla Sursa: NODEX
píua (píue), s.f. – 1. Vas de pisat. – 2. Dîrsta. – 3. (Înv.) Tun primitiv. – 4. Parte a şteampului, scobitura în instalaţii, broasca, piuliţa. – Var. piva. Lat. pilla în loc de pila (Puşcariu 1327; Candrea-Dens., 1387; REW 6496). Forma cu ll apare la Du Cange; var., ca în măduva. Pl. piue, piua nu se foloseşte în prezent. – Der. piuar, s.m. (dîrstar); piuliţa, s.f. (vas de pisat; piesa cu filet). Sursa: DER
A fi piua-ntâi expr. a-şi exprima dorinţa de a face primul o activitate pe care doresc sa o desfaşoare mai mulţi participanţi.
BAIZE
Iată cum este descrisă abaua de enciclopedia online:
Baize is a coarse woollen (or in cheaper variants cotton) cloth, sometimes called "felt" in American English based on a similarity in appearance. Baize is most often used on snooker and billiards tables to cover the slate and cushions, and is often used on other kinds of gaming tables such as those for blackjack, baccarat, craps and other casino games. At one time, "the green baize door" (a door to which cloth had been tacked to deaden noise) in a house separated the servants' quarters from the family's living quarters; thus the phrase's usage as a general metonymy,for domestic service.
(www.wikipedia.org/baize)
FETRU
s. n. Pâsla din lâna sau din par de animal (presata şi încleiata) întrebuinţata în special la confecţionarea palariilor. – Din fr. feutre. Sursa: DEX '98
În timp ce abaua a devenit un simplu material pentru suprafeţele maşinăriilor de noroc, fetrul îşi păstrează (încă), o bună folosinţă.
FELT
Felt is a non-woven cloth that is produced by matting, condensing and pressing woolen fibres. While some types of felt are very soft, some are tough enough to form construction materials. Felt can be of any colour, and made into any shape or size.
Many cultures have legends as to the origins of feltmaking. Sumerian legend claims that the secret of feltmaking was discovered by Urnamman of Lagash. The story of Saint Clement and Saint Christopher relates that while fleeing from persecution, the men packed their sandals with wool to prevent blisters. At the end of their journey, the movement and sweat had turned the wool into felt socks. Feltmaking is still practised by nomadic peoples in Central Asia and northern parts of East Asia, where rugs, tents and clothing are regularly made. Some of these are traditional items, such as the classic yurt, while others are designed for the tourist market, such as decorated slippers. In the Western world, felt is widely used as a medium for expression in textile art as well as design, where it has significance as an ecological textile.
Construction
Felt is made by a process called wet felting, where the natural wool fibre is stimulated by friction and lubricated by moisture (usually soapy water), and the fibres move at a 90 degree angle towards the friction source and then away again, in effect making little "tacking" stitches. Only 5% of the fibres are active at any one moment, but the process is continual, and so different 'sets' of fibres become activated and then deactivated in the continual process.
This "wet" process uses the inherent nature of wool and other animal hairs, because the hairs have scales on them which are directional. The hairs also have kinks in them, and this combination of scales (like the structure of a pine cone) is what reacts to the stimulation of friction and causes the phenomenon of felting. It tends to work well with woolen fibres, as their scales, when aggravated, bond together to form a cloth.
Needle felting is a popular fibre arts craft conducted without the use of water. Special barbed felting needles that are used in industrial felting machines are used by the artist as a sculpting tool. Using a single needle or a small group of needles (2-5) in a hand-held tool, these needles are used to sculpt the wool fibre. The barbs catch the scales on the fibre and push them through the layers of wool, tangling them and binding them together, much like the wet felting process. Fine details can be achieved using this technique, and it is popular for 2D and 3D felted work.
From the mid-17th to the mid-20th centuries, a process called "carroting" was used in the manufacture of good quality felt for making men's hats. Beaver, rabbit or hare skins were treated with a dilute solution of the mercury compound mercuric nitrate. The skins were dried in an oven where the thin fur at the sides went orange - carrot color. Pelts were stretched over a bar in a cutting machine and the skin sliced off in thin shreds, the fleece coming away entirely. The fur was blown onto a cone-shaped colander, treated with hot water to consolidate it, the cone peeled off and passed through wet rollers to cause the fur to felt. These 'hoods' were then dyed and blocked to make hats. This toxic solution and the vapours it produced resulted in widespread cases of mercury poisoning among hatters, giving rise to the expression "mad as a hatter." The United States Public Health Service banned the use of mercury in the felt industry in December 1941.
Knitted woollen garments which shrink in a hot machine wash can be said to have felted but, more accurately, they have been "fulled". Felting differs from fulling in the sense that fulling is done to fabric whereas felting is done to fibres that are not in fabric form. Modern fulling is an example of how the fibres bond together when combined with the movement of the washing machine, the heat of the water, and the addition of soap.
Cheaper felt is usually artificial. Artificial felt, if made using the wet method, has a minimum of 30% of wool fibres combined with other artificial fibres. This is the minimum required to hold a fabric together with the fibres alone. It would be difficult to achieve a stable fabric by hand at this ratio. All other wholly artificial felts are actually needle-felts.
Loden is a type of felt originally worn in the Alpine regions, which has gained worldwide acceptance as a textile for fine and durable clothing.
An alternative way of creating felt is to have a steam roller go over the unwoven fabrics in a shallow pool of water with the cloths rotating as the steam roller goes over it. This method is widely used in small towns in India where mass manufacturing of clothing is done.
Uses
Felt is used everywhere from the automotive industry, to musical instruments and home construction. It is often used as a damper. In the automotive industry, for example, it damps the vibrations between interior panels and also stops dirt entering into some ball/cup joints. Felt is used on the underside of a car bra to protect the body.
Many musical instruments use felt. On drum cymbal stands, it protects the cymbal from cracking and ensures a clean sound. It is used to wrap bass drum and timpani mallets. Felt is used extensively in pianos; for example, piano hammers are made of wool felt around a wooden core. The density and springiness of the felt is a major part of what creates a piano's tone. As the felt becomes grooved and "packed" with use and age, the tone suffers. Felt is placed under the piano keys on accordions to control touch and key noise; it is also used on the pallets to silence notes not sounded by preventing air flow. Though the ukulele is most commonly plucked, the pick, or plectrum, is made of felt.
A felt-covered board can be used in storytelling to small children. Small felt animals, people, or other objects will adhere to a felt board, and in the process of telling the story, the storyteller also acts it out on the board with the animals or people. Puppets can also be made with felt.
German artist Josef Beuys used felt in a number of works. In the early part of the 20th century, felt hats like fedoras, trilbies, and homburgs were worn by many men in the western world.
Art and crafts:
3-D needle-felted sculptures (such as animals and humans) and 2-D needle-felted wall-hangings.
The use of the term felt can also refer to a material that does not have a rubberised/synthetic feel. This use is most common in Ireland. Human hair has been used in the production of felt for blankets and mattresses, specifically during the Holocaust, when hair was harvested from victims of the concentration camps.
MEŞTEŞUGARI CRAIOVENI ÎN VEACURILE XVI – XVII
/(extras din Meşteşugari şi Neguţători din trecutul Craiovei. Documente 1666 – 1865, editată de Direcţia Arhivelor tatului)
În cadrul economiei naturale, caracteristică Evului Mediu, boierii noştri îşi aveau fiecare meşteşugarii lor, aceştia fiind iobagi sau ţigani, daţi chiar de boieri la meşteşug. Iacob Negruzzi povesteşte că bunicul său avea, în prima jumătate a veacului XIX, mulţi ţigani la curtea din Iaşi. Parte dintre ei făceau serviciul de bucătari, vizitii, sufragii, spălătorese, etc. Unii din copiii lor erau trimişi să înveţe meşteşuguri, precum: pităria, mindirigia, lăcătuşia, potcovăria, săidăcăria ş.a., spre a putea, ieşind meşteri, să fie folositori stăpânului. Alţii erau lăutari. Aşa trebuie să fi fost şi la Craiova, cu adăugarea că aci au luat fiinţă încă din veacul al XVI-lea şi meşteşugarii şi neguţătorii liberi, care făceau şi aduceau marfă pentru tîrg.
La 13 decembrie 1578, Pîrvu vtori clucer, fiul lui Stepan biv vel clucer, cumpără moşie la Perişor-Dolj. Tot atunci cumpără şi un ţigan, anume Manea săbierul, adică făcătorul de săbii, cu ţiganca lui. Pîrvu vtori clucerul era craiovean, căci tatăl său Stepan fusese ban al Craiovei. Stepan este şi ctitorul mănăstirii Bucovăţ de lîngă Craiova.
Tot în 1578, Pîrvu clucerul dă pe ţiganul Stoica, fiul lui Opriş, la un copuzar turc anume Curtu, de l-au învăţat cu cobuzul şi i-au dat 1500 aspri şi un cal şi plaşcă (mantie). Cobuzul era cobza sau chitara.
Atelierul de Carte @ MŢR
Un istoric al textilelor în Ţările Romîne/preluat din Imagini ale cotidianului
Drumul mirodeniilor prin Sibiu/ Constanţa Vintilă-Ghiţulescu/ preluat din Dilema veche
O descriere a materialelor textile
Despre aba/preluat din Maria Pătraşcu, ultima ţesătoare din Ciuperceni
Definiţii: aba, dimie, piua, fetru
Meşteşugari craioveni în veacurile XVI – XVII/ (extras din Meşteşugari şi Neguţători din trecutul Craiovei. Documente 1666 – 1865, editată de Direcţia Arhivelor tatului)
(mai jos numărul integral)
Continuăm descrierea meşteşugurilor, a uneltelor şi materialelor de lucru, cuprinse în lista publicată de către Şerban Anghelescu, cu trei numere în urmă.
Aşa cum argumentam în alt text, gîndirea tehnică europeană este originată în corecta descriere a mişcării. 1+1=2 doar pentru ca lucrurile se află în vecinătate, de spaţiu sau de sens. Pentru meşteşugari, sunt mai multe feluri de a mişca lucrurile (uneltele), pentru a obţine un atribut dorit. Presare, rulare, frecare, tăiere.
Veţi vedea mai jos cît de important este tipul de mişcare folosit şi cum simpla diferenţă de aşezare a iţelor din care sunt făcute lucrurile, le fac pe acestea a fi într-un fel ori în altul.
Intenţia următorului material este de a însuma date dispersate, scrise de specialişti. Sursa fiecărui text reprodus este specificată.
ABAUA
UN ISTORIC AL TEXTILELOR ÎN ŢĂRILE ROMÎNE
/preluat din Imagini ale cotidianului
“Materialele utilizate la confectionarea costumului erau obţinute fie pe plan local - pănza de in sau de cînepa -, fie proveneau din import. În aceasta ultimă categorie se încadrează boboul/abaua/dimia, un postav gros, de calitate inferioară, menţionat în documente printre articolele importate încă din 1413. Mai tîrziu sunt menţionate pivele de postav şi în Ţara Romîneasca.”
DRUMUL MIRODENIILOR PRIN SIBIU
Constanţa VINTILĂ-GHIŢULESCU/ Ceaslov story
(Mária Pakucs-Willcocks, Sibiu-Hermannstadt. Oriental Trade in Sixteenth Century Transylvania, Böhlau, 2007)
/ preluat din Dilema veche
“…prin secolul al XVI-lea, mirodeniile se numărau printre produsele de lux, …Distanţa şi dificultăţile întîmpinate de caravane pe drumurile mirodeniilor ridicau preţul acestora.
Dar cu cîtă plăcere erau consumate mai ales că raritatea lor le atribuia puteri „miraculoase“: puteau vindeca boli, aveau puteri afrodiziace şi „schimbau“ gustul vinurilor şi al mîncărurilor.
Şi chiar dacă veneau de departe, pe drumuri grele, negustorii nu se dădeau niciodată bătuţi, întrucît mirodeniile se vindeau întotdeauna cu profit, şi niciodata în pierdere. Anul 1593 a fost unul prolific pentru negustorii de mirodenii; prin vama Sibiului au trecut nu mai puţin de 1167 kilograme de piper, 460 kilograme de şofran, 27 kilograme de ghimber, 58 kilograme de cuişoare, 31 kilograme de scorţişoară.
Doi ani mai tîrziu acest înfloritor comerţ avea să fie oprit, căci la Sibiu nu mai ajungeau decît vreo şapte kilograme de piper şi vreo nouă kilograme de scorţişoară. Dar aceste mirodenii nu „circulă“ niciodată singure; negustorul îşi încarcă sacul şi cu altele, marfă ce ştie, din surse şi experienţele sale trecute, că se poate vinde prin pămînturile transilvane şi valahe sau mai departe spre Europa. în acelaşi an, 1593, negustorii aveau în desagi mohair şi mătase, postav şi bumbac, blănuri şi cizme, piatră acră şi vopseluri, covoare şi scoarţe, orez şi ulei de măsline, saci din piele de capră şi căpestre, hamuri şi mantii, curele şi cingători, ştergare şi basmale. Lista oglindeşte un mod de viaţă care face trimitere la nevoile unei societaţi. Analizînd registrele de vamă ale orasului Sibiu, Mária Pakucs arată, pe bună dreptate, că negustorii se concentreaza pe mărfurile de primă necesitate. La 1593, textilele (bumbacul, inul, abaua, mohairul, taftaua) ocupau locul cel mai important în rîndul mărfurilor cerute; din urmă veneau mirodeniile, iar interesul pentru haine şi încalţări, ca şi pentru orez sau ulei era destul de slab.
Au fost însă vremuri, de pilda la 1540 sau 1543 sau 1579, cînd piperul şi scorţişoara s-au vîndut mai bine decît bogasiul (stofa orientală folosită mai ales pentru lenjerie) sau strîmatura (lîna folosita mai ales la ţesut şi brodat) sau mohairul şi chiar mătasea. La acest an, 1593, orezul nu tranzita deloc Sibiul, ci doar vreo 335 kilograme de stafide şi 45 kilograme de curmale, dar la 1543, populaţia se va fi hrănit destul de bine, dacă avem în vedere ca negustorii au trecut prin vamă nu mai puţin de 5034 kilograme.
De pildă, negustorul Dragotă din Argeş îşi petrece tot anul 1500 pe drumuri cu marfa cînd către Sibiu, cînd înapoi către Valahia, carele lui avînd peşte, haine, mirodenii şi multe alte „delicatese“ şi marfuri de lux, aduse tocmai din Levant. Şi dacă tot se afla între drumuri, negustorul nostru accepta să faca şi mici comisioane, aşa că pune în care şi sacii cu cuţitele negustorului Nicolaus Prol. Valahi şi „greci“ (denumire generică sub care sînt cunoscuţi negustorii din Balcani), armeni şi evrei, saşi şi unguri, toţi negustori de meserie, au trecut prin vama Sibiu, lăsînd o „urmă“ a existenţei lor. Necula din Bucureşti, Ioan din Piteşti, Micloş din Lugoj, Nichifor de la Nicopole, Petru Bolovan de la Rîmnic, Zigan de la Rîul Alb, Popa Ene de la Curtea de Argeş şi-au trecut, la un moment dat, marfa prin vama Sibiului. Unii duceau cu ei mărfuri „nepreţuite“, alţii cîţiva saci, acolo, marunţişuri ce vor fi fost vîndute prin sate pe ouă şi găini. Zigan de la Rîul Alb are marfă de numai 9 florini (1594), în timp ce Necula duce cu el mărfuri scumpe a căror valoare se ridică la 2770 florini de aur (1593).
Sibiu nu este însă singura vamă prin care mirodeniile tranzitau; Brasovul era, pe acele vremuri, un oraş comercial la fel de important. Cartea Máriei Pakucs-Willcocks va oferi o pasionantă si documentata lectura despre comertul cu mirodenii, şi nu numai, într-o epocă în care acestea erau înca „înscrise“ în categoria produselor de lux.”
O DESCRIERE A MATERIALELOR TEXTILE
Un material textil, adesea folosit la plural, materiale textile sau doar textile (cuvânt originar din latinescul texere = a ţese, a tricota), este un material flexibil, constând dintr-o reţea de fibre naturale, sintetice sau un amestec al acestora, care sunt toarse prin diferite procedee manuale sau mecanice. Textilele pot fi produse prin ţesere, împletire, înodare, croţetare si prin presare.
Termenul textile se poate referi la:
- fibrele textile folosite în ţesatorii
- ţesaturi sau stofe din care vor fi confecţionate hainele
- textile ca produse finite ca de exemplu îmbracaminte.
Ţesaturile din care se produc îmbracamintele trebuie sa aiba anumite proprietaţi printre care trebuie sa fie termoizolatoare, sa nu irite pielea etc. În producţia pe scara larga a ţesaturilor în industria textila se folosesc maşininile de ţesut, care sunt urmaşele modernizate ale razboiului de ţesut şi fusului de tors folosit pentru împletirea firului din caier. Ţesaturile groase care necesita alte tehnici de producere sunt covoarele, catifeaua, postavul, abaua. Textile sunt compuse dupa structura din stofe, tricotaje, ţesaturi. Confecţionarea hainelor consta din croire dupa masura şi coaserea împreuna a bucaţilor textile croite anterior. Cea mai simpla metoda de recunoastere a fibrelor textile este proba de ardere si anume se supune la flacara un fir sau cîteva fire atît din batatura, cât si din urzeala, din materialul care ne intereseaza. Rezultatul va fi diferit dupa natura fibrei.
Datorita comportarii diferite a fibrelor de origine animala si vegetala faţă de reactivi, fibrele pot fi identificate si prin metode chimice. Astfel, daca se încalzeste o solutie de hidroxid de sodiu (soda caustica) 10% în care se introduc esantioanele de tesaturi, se poate observa ca fibrele animale se dizolva usor (dispar) în timp ce fibrele vegetale nu sint atacate. Bumbacul, inul, cînepa, iula, ramia (fibre natuRale, de origine vegetala) ard repede, cu flacara, degajînd un miros de hîrtie arsa si se transforma într-o cenusa alba, inconsistenta. Aceste fibre au rezistenta scazuta la actiunea acizilor, în special a acizilor anorganici (clorhidric, sulfuric etc.).
Solutiile diluate ale acestora însa (2-4 g/l) nu ataca fibra la rece.
Dupa tratamentele facute în mediu acid tesatura trebuie clatita foarte bine. Lina, parul de capra, mohairul, parul de camila (fibre naturale, de origine animala) ard lent, locul arderii scînteioza si fibra arsa lasa un scrum rigid (sub forma unui fir negru, întortocheat) dar sfa-rîmicios. Mirosul este neplacut, da corn ars. Una, în comparatie cu bumbacul, inul, cînepa, iuta si ramia, nu rezista la actiunea substantelor alcaline. Amoniacul are actiune mai redusa, prezentînd avantajul ca fiind volatil se îndeparteaza prin uscare. De asemenea, nu rezista ia actiunea acidului sulfuric concentrat. Matasea naturala (fibra naturala, de origine animala) se recunoaste usor dupa aspect, are luciu si un fosnet caracteristic. Arde ca si lina cu miros de corn ars, locul aprins se umfla, formînd o mica gamalie. Aceasta fibra se dizolva, chiar la rece, în solutii concentrate de acizi anorganici (clorhi-dric, sulfuric etc.).
Acizii organici (acetic, formic) in concentratii reduse (1%) nu ataca fibra nici chiar la fierbere. Matasea naturala nu rezista la actiunea substantelor alcaline concentrate. Solutiile foarte diluate de soda calcinata si cele de amoniac nu-i produc degradari însemnate la cald (95°C). Există şi textile sintetice.
DESPRE ABA
/preluat din Maria Pătraşcu, ultima ţesătoare din Ciuperceni
“Din lâna se facea abaua, o stofa tare din care se faceau pantaloni barbatesti si haine de iarna si pentru femei si pentru barbati. Eu n-am facut, dar mama facea si borangic. Crestem viermi de matase, iar când se înveleau, îi puneam în apa fiarta si luam un lemn subtire, cu cracane, mestecam în gogosile de vierme de matase si se agatau de bat firele.
Din 15-20 de firisoare din alea se aduna, se rasucea si se facea un fir de borangic, mai subtire sau mai gros, dupa cum voia femeia sa iasa cârpa de goroasa. Apoi, în razboiul asta, ca al meu, se tesea cârpa de borangic.
Ale mai simple, cu vergi, le puneau femeile pe cap prin curte, sau când mergeau la munca. Pe ale cu model le tineau pentru sarbatori, pentru biserica, sau le dadeau la nasi sa le puna ca prosop, la nunta.
Când femeia se marita nu mai statea deloc cu capul descperit. Nu ca acum. Nici în fata barbatului ei nu statea descoperita.”
DEFINIŢII
Aba, abale, s.f. ţesatura groasa de lâna, de obicei alba, din care se confecţioneaza haine ţărăneşti; dimie, pănură. – Din tc. aba. Sursa: DEX '98
Aba, (2) abale, s.f. 1. ţesatură groasă de lână, de obicei albă, din care se confecţionează haine ţărăneşti; dimie, pănură. 2. Sort de aba (1). – Din tc. aba. Sursa: DEX '09
Aba s. dimie, pănură, (pop.) suman, (reg.) saiac, zeghe. (Haina ţărănească de ~.) abá (abále), s.f. – Dimie, ţesatură groasă de lînă. – Mr., megl. aba. – Tc. aba (Miklosich, Fremdw., 73; Şeineanu, II, 3; Lokotsch 2). aba – Der. abager, s.m. (persoana care fabrică sau vinde ţesături; croitor); abagerie, s.f. (fabrică sau prăvălie de ţesături); abagiu, s.m. (persoană care fabrică sau vinde ţesaturi). Sursa: DER
Dimíe (dimíi), s.f., - o ţesatură foarte groasă de lîna lbă. Mr. dhimit, „barhet”. Tc. dimi „barhet”; cf. bg. dimiia, sb. dimije, alb. dimi „pantalon turcesc”. Tiktin crede ca termenul tc. provine din fr. demicoton „percal”, care ar fi dat şi tc. demikoton, rom. (di)micaton, s.n. (înv., pînza de bumbac de căptuşit, percal). Olt., pantalon turcesc de lîna alba).
Piua, pive, s.f. 1. Instalaţie sau maşina folosită pentru împâslirea ţesaturilor de lâna prin frecarea şi presarea lor între doi cilindri rotitori şi prin lovirea lor cu ciocane de lemn într-un mediu cald şi umed. 2. Vas de lemn, de metal sau de piatra de diverse forme şi marimi, cu pereţii şi cu fundul gros, în care se piseaza diverse substanţe sau corpuri solide. 3. Parte a şteampului în care se zdrobeşte un minereu. 4. Scobitura în piesa unei instalaţii, care serveşte la fixarea sau la rotirea altei piese din instalaţia respectiva. 5. (Înv. şi reg.) Mortier. 6. (Pop.; în expr.) A se pune piua (sau în piua) = a se ghemui pentru a servi ca treapta cuiva care vrea sa ajunga la un loc înalt sau pentru a lua pe cineva în cârca. [Pr.: pi-ua. – Pl. şi: piue. – Var.: (înv. şi reg.): píva s.f.] – Lat. *pilla. Sursa: DEX '98
Piua s. 1. (reg.) dârsta, (Transilv.) duba, (Transilv. şi Bucov.) ştează, (Transilv. şi Maram.) vâltoare, (înv.) menghină. (~ pentru împâslirea dimiei.) 2. (MIL.) (reg.) mojar, treasc. (Tunul primitiv numit ~.) Sursa: Sinonime
Piua s. v. adapatoare, jgheab, mortier, troaca, uluc.
Piua píve f. 1) Vas (de lemn, de metal, de piatra etc.), de diverse forme, în care se piseaza diferite produse alimentare sau materiale solide. A bate apa în ~ (sa se aleaga untul) a) a flecari; b) a munci fara nici un folos. 2) Maşina sau instalaţie pentru împâslirea ţesuturilor de lâna. 3) înv. Tun primitiv care se încarca pe la gura ţevii. [G.-D. pivei; Sil. -ua] - lat. Pilla Sursa: NODEX
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu