/I. Simionescu, 1943, Cartea Romînească
Să vedem, cam ce s'ar putea aduna într'un muzeu şcolar. (…) Nu numai că el ar prinde însemnătatea celor lui obişnuite, dar ar căpăta explicarea multor lucruri, zilnic văzute de el şi neînţelese. (…)
Locul de cinste 1-ar ocupa Ştiinţele Naturale.
(…) Cu toate că li se spune aşa, cu toate că e ştiinţa despre natură, totuşi predarea ei se face numai şi numai de pe carte. Excursiuni nu se obişnuiesc; lecţii în plină natură chiar în curtea şcoalei de asemenea nu se fac, aşa încât viaţa se transformă în moarte, din pragul şcoalei şi pâna în sala de clasă.
(…) Dar măcar în clasă dacă s'ar face cum trebue, tot ar folosi la ceva. Ar îi îndeajuns să se arate chiar umbra vieţii! Să se puie în faţa copiilor cel puţin ce se poate păstra în dulapul şcoalii. Şi se pot multe păstra. Un os, un schelet de pasăre, o broască uscată, o camaşa de şarpe, un cuib, mă rog câte şi mai câte nu pot fi întâlnite în calea elevilor, cât hălăduesc ei pe meleagurile din împrejurimile satului. Dublu folos. Se desteaptă curiozitatea elevilor, se îndrumă spre observare iar dascălul poate să-şi îmbogăţească repede muzeul, alegând din ce i se aduce, tot ceia ce crede el că-i trebue pentru predarea lecţiunilor.
(…) Principiul unei balanţe se poate arăta şi prin jucăriile pe cari le fac copiii singuri; cumpăna zidarului: o sfoară cu o piatră la capăt alăturea de un echer. Un balon? Una din acele băşici subţiri, colorate, cari se vând la iarmaroace. Un sifon? O bucată de tub de cauciuc şi două căni de lut. Şi câte şi mai câte alte experiente, nu se pot face cu obiecte uzuale, pe cari însă trebue să le ai la îndemâna. (…) La fel si cu celelalte ştiinţi folositoare.
Cum se face o oală, cum se ajunge de la lâna oii, nespalată, murdară, plină de scai, la sumanul sau abaua curată, toate acestea se pot căpăta de la meşterul olar ai satului ori de la gospodină, mama unui elev. Să alergi în fiecare an, sa-ţi procuri obiectele, e greu. Odată procurate, ele stau frumos în dulap şi le iei la orice trebuinta.”
(cules de editor, ca preambul potrivit pentru descrierea din următorul număr al facerii abalei, către o bază de date şi o arhivă complexă a meşteşugurilor, materialelor, uneltelor şi folosinţelor acestor lucruri aparţinătoare naturii sociale)
(text apărut în MEŢERIAŞII I/08)
Să vedem, cam ce s'ar putea aduna într'un muzeu şcolar. (…) Nu numai că el ar prinde însemnătatea celor lui obişnuite, dar ar căpăta explicarea multor lucruri, zilnic văzute de el şi neînţelese. (…)
Locul de cinste 1-ar ocupa Ştiinţele Naturale.
(…) Cu toate că li se spune aşa, cu toate că e ştiinţa despre natură, totuşi predarea ei se face numai şi numai de pe carte. Excursiuni nu se obişnuiesc; lecţii în plină natură chiar în curtea şcoalei de asemenea nu se fac, aşa încât viaţa se transformă în moarte, din pragul şcoalei şi pâna în sala de clasă.
(…) Dar măcar în clasă dacă s'ar face cum trebue, tot ar folosi la ceva. Ar îi îndeajuns să se arate chiar umbra vieţii! Să se puie în faţa copiilor cel puţin ce se poate păstra în dulapul şcoalii. Şi se pot multe păstra. Un os, un schelet de pasăre, o broască uscată, o camaşa de şarpe, un cuib, mă rog câte şi mai câte nu pot fi întâlnite în calea elevilor, cât hălăduesc ei pe meleagurile din împrejurimile satului. Dublu folos. Se desteaptă curiozitatea elevilor, se îndrumă spre observare iar dascălul poate să-şi îmbogăţească repede muzeul, alegând din ce i se aduce, tot ceia ce crede el că-i trebue pentru predarea lecţiunilor.
(…) Principiul unei balanţe se poate arăta şi prin jucăriile pe cari le fac copiii singuri; cumpăna zidarului: o sfoară cu o piatră la capăt alăturea de un echer. Un balon? Una din acele băşici subţiri, colorate, cari se vând la iarmaroace. Un sifon? O bucată de tub de cauciuc şi două căni de lut. Şi câte şi mai câte alte experiente, nu se pot face cu obiecte uzuale, pe cari însă trebue să le ai la îndemâna. (…) La fel si cu celelalte ştiinţi folositoare.
Cum se face o oală, cum se ajunge de la lâna oii, nespalată, murdară, plină de scai, la sumanul sau abaua curată, toate acestea se pot căpăta de la meşterul olar ai satului ori de la gospodină, mama unui elev. Să alergi în fiecare an, sa-ţi procuri obiectele, e greu. Odată procurate, ele stau frumos în dulap şi le iei la orice trebuinta.”
(cules de editor, ca preambul potrivit pentru descrierea din următorul număr al facerii abalei, către o bază de date şi o arhivă complexă a meşteşugurilor, materialelor, uneltelor şi folosinţelor acestor lucruri aparţinătoare naturii sociale)
(text apărut în MEŢERIAŞII I/08)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu