/Alyssa Grossman
Cred că pentru români e ciudat să vadă o americancă ca mine, din generaţia mea (m-am nascut în anii ‘70), lucrând de mână. Oare de ce ar face cineva din America aşa ceva, când acolo poţi să găseşti tot feluri de lucruri bune şi ieftine la magazin?
Am învăţat să tricotez de când eram mică, chiar dacă nici mama nici bunicile mele nu prea o făceau foarte des. Am lăsat-o o vreme, dar acum vreo cincisprezece ani am început din nou să tricotez mai serios, adică să urmăresc modele mai complicate: mănuşi, şosete, pulovere. În ultimii ani am început să fac şi alte lucruri, mai neobişnuite, ca căciuliţe pentru ceainice, gulere detaşabile. Ultimul proiect de-al meu e un pulover în stil Aran, care provine din insulele Aran din Scoţia, şi am ales dintre sute de modele diferite, fiecare legat de o altă familie (sau clan). (Dacă trăiesc acum în nordul Angliei, mă gândeam să fac ceva mai tipic pentru regiune.)
Prima dată când am venit în România, în 1997, am trecut prin piaţa din Gura Humorului şi mi-am cumpărat nişte lână de la o femeie de acolo. Era gri închis, groasă, aspră, un pic uleioasă, dar frumoasă. Din lâna aceea am făcut o căciulă în timpul în care călătoream pentru câteva săptămâni, cu trenul, în diverse locuri prin ţară. În 2000, când am stat o lună făcând muncă de teren la Fundul Moldovei, a fost în martie şi era frig încă, şi gazda mea din sat mi-a dat nişte lână toarsă de ea ca să-mi fac nişte mănuşi. A fost amuzant pentru toată familia, fiindcă îmi plăcea să tricotez în picioare, şi tot timpul mă rugau să stau jos, dar am stat vreo trei zile în picioare să-mi termin mănuşile. Le folosesc şi azi.
De curând a devenit foarte la modă în America ca tinerii să tricoteze. La New York vezi femei şi chiar bărbaţi, în metrou, îmbrăcaţi foarte trendy, cu ghemele lor de lână, lucrând în timpul în care fac naveta de la un colţ la altul al oraşului. Nu ştiam ce să cred despre fenomenul acesta. Dar acum două luni am început să predau nişte cursuri de antropologie în Anglia, la Universitatea din Birmingham. Una dintre temele cursurilor a fost Consumul, consumerismul şi identitatea. Textele pe care trebuie să le citească studenţii descriu feluri în care activitatea de a consuma (obiecte, servicii, idei) e legată de identitatea indivizilor şi a grupurilor sociale. Adică, prin achiziţii şi aproprieri, oamenii pot să-şi construiască o anume identitate şi o recunoaştere de a avea nişte gusturi care îi fac să aibă anumite relaţii, sau să aparţină unui grup (chiar şi unei naţiuni). Şi mi-am adus aminte că, după teoriile antropologice, activităţile de consum pot însemna şi activităţi de producţie, care nu mai semnifică doar producţiile industriale, ci şi cele manuale, individuale, small-scale, care se pot întâmpla şi acasă. Aşa că oamenii din ţările capitaliste din vest, care lucrează de mână sau care fac asftel de lucruri, folosesc activităţile acestea ca să creeze identităţile lor, legate de domenii din afara interesului (sau chiar împotriva) pieţii capitaliste, individuale şi anonime.
Deci, îmi pare rău, am ajuns până la urmă la ideile lui Marx. Nu ştiu, poate dacă m-aş fi născut româncă aş fi avut alte preocupări (nelegate nici de antropologie, nici de tricotat). Sau poate că nu…
(text apărut în MEŢERIAŞII I/10)
Cred că pentru români e ciudat să vadă o americancă ca mine, din generaţia mea (m-am nascut în anii ‘70), lucrând de mână. Oare de ce ar face cineva din America aşa ceva, când acolo poţi să găseşti tot feluri de lucruri bune şi ieftine la magazin?
Am învăţat să tricotez de când eram mică, chiar dacă nici mama nici bunicile mele nu prea o făceau foarte des. Am lăsat-o o vreme, dar acum vreo cincisprezece ani am început din nou să tricotez mai serios, adică să urmăresc modele mai complicate: mănuşi, şosete, pulovere. În ultimii ani am început să fac şi alte lucruri, mai neobişnuite, ca căciuliţe pentru ceainice, gulere detaşabile. Ultimul proiect de-al meu e un pulover în stil Aran, care provine din insulele Aran din Scoţia, şi am ales dintre sute de modele diferite, fiecare legat de o altă familie (sau clan). (Dacă trăiesc acum în nordul Angliei, mă gândeam să fac ceva mai tipic pentru regiune.)
Prima dată când am venit în România, în 1997, am trecut prin piaţa din Gura Humorului şi mi-am cumpărat nişte lână de la o femeie de acolo. Era gri închis, groasă, aspră, un pic uleioasă, dar frumoasă. Din lâna aceea am făcut o căciulă în timpul în care călătoream pentru câteva săptămâni, cu trenul, în diverse locuri prin ţară. În 2000, când am stat o lună făcând muncă de teren la Fundul Moldovei, a fost în martie şi era frig încă, şi gazda mea din sat mi-a dat nişte lână toarsă de ea ca să-mi fac nişte mănuşi. A fost amuzant pentru toată familia, fiindcă îmi plăcea să tricotez în picioare, şi tot timpul mă rugau să stau jos, dar am stat vreo trei zile în picioare să-mi termin mănuşile. Le folosesc şi azi.
De curând a devenit foarte la modă în America ca tinerii să tricoteze. La New York vezi femei şi chiar bărbaţi, în metrou, îmbrăcaţi foarte trendy, cu ghemele lor de lână, lucrând în timpul în care fac naveta de la un colţ la altul al oraşului. Nu ştiam ce să cred despre fenomenul acesta. Dar acum două luni am început să predau nişte cursuri de antropologie în Anglia, la Universitatea din Birmingham. Una dintre temele cursurilor a fost Consumul, consumerismul şi identitatea. Textele pe care trebuie să le citească studenţii descriu feluri în care activitatea de a consuma (obiecte, servicii, idei) e legată de identitatea indivizilor şi a grupurilor sociale. Adică, prin achiziţii şi aproprieri, oamenii pot să-şi construiască o anume identitate şi o recunoaştere de a avea nişte gusturi care îi fac să aibă anumite relaţii, sau să aparţină unui grup (chiar şi unei naţiuni). Şi mi-am adus aminte că, după teoriile antropologice, activităţile de consum pot însemna şi activităţi de producţie, care nu mai semnifică doar producţiile industriale, ci şi cele manuale, individuale, small-scale, care se pot întâmpla şi acasă. Aşa că oamenii din ţările capitaliste din vest, care lucrează de mână sau care fac asftel de lucruri, folosesc activităţile acestea ca să creeze identităţile lor, legate de domenii din afara interesului (sau chiar împotriva) pieţii capitaliste, individuale şi anonime.
Deci, îmi pare rău, am ajuns până la urmă la ideile lui Marx. Nu ştiu, poate dacă m-aş fi născut româncă aş fi avut alte preocupări (nelegate nici de antropologie, nici de tricotat). Sau poate că nu…
(text apărut în MEŢERIAŞII I/10)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu