/ Călin Torsan
Sărut mâinile pentru masă! şi Sărut mâna, părinte... Două feluri de a mulţumi palmelor care ne îndreaptă spre hrană. Spre cea înghiţită şi spre cea pogorâtă.
Două feluri de pioşenie: în faţa alchimiei suferinţelor cumulate, cele care se întâlnesc într-un blid cu de-ale gurii şi în cea a trecutului veşnic, care încearcă împăcarea cu acest fel de martiriu. Mâinile femeii leapădă de trup căpăţâna naivă, a găinii, după care toacă legumele. Amintită de preot, euharistia îl aduce, de asemenea, şi pe Hristos pe masă: e pâine; şi-n cupă: e vin.
Stau în cameră cu mama. Sărut mâinile pentru toate mesele, mamă! E seară, şi schimburile noastre laconice de cuvinte cerşesc televizorul. Ştiri, ştiri, ştiri... De parcă asta ar însemna să ştii ceva. Mama telecomandă, eu sunt doar copilotul. M-aş uita la ceva sport, dar gestul ei hotărăşte întâietate pentru o emisiune culinară. Una cum nu mai văzusem până acuma, pentru că bucătarul este unul de culoare. Prepară pentru opt persoane somon pe lemn de cedru şi friptură de miel, despre care spune vesel, atunci când aceasta este gata, că arată foarte bine. Nu îmi exhib aici idiosincraziile acumulate ca vegetarian, dar boţul acela de carne era groaznic. Ars, mustind de seve numai de bucătar ştiute, părăsit în mijlocul unui platou de porţelan.
Mâini săpând, mâini plivind, mâini şi ploaie udând, mâini culegând.
Mâini mărunţind, tocând, pisând, chinuind în moară şi îndesând în borcane ceea ce au crescut cu atâta grijă.
Palme aruncând grăunţe, mestecând în troacă, ţesălând.
Apoi tăind, tranşând, jumulind şi pârlind.
Pe micul ecran aceste lucruri sunt ascunse. Friptura ni se prezintă ca fiinţă, poate pentru a respecta idealurile europene. Bucătarul la care priveam spune la un moment dat că va lăsa prăjeala de miel să se odihnească într-un celofan, pentru ca toate zemurile dinlăuntrul ei să ajungă la locurile potrivite.
Nu ştiu de ce, în momentul ăsta mă gândesc la textul lui Răzvan, acolo unde este dezvăluit preţul din mare vechime, al unei foi de hârtie: doi boi. Ce proţap ar fi ieşit din ăştia!
(text apărut în MEŢERIAŞII I/02)
Sărut mâinile pentru masă! şi Sărut mâna, părinte... Două feluri de a mulţumi palmelor care ne îndreaptă spre hrană. Spre cea înghiţită şi spre cea pogorâtă.
Două feluri de pioşenie: în faţa alchimiei suferinţelor cumulate, cele care se întâlnesc într-un blid cu de-ale gurii şi în cea a trecutului veşnic, care încearcă împăcarea cu acest fel de martiriu. Mâinile femeii leapădă de trup căpăţâna naivă, a găinii, după care toacă legumele. Amintită de preot, euharistia îl aduce, de asemenea, şi pe Hristos pe masă: e pâine; şi-n cupă: e vin.
Stau în cameră cu mama. Sărut mâinile pentru toate mesele, mamă! E seară, şi schimburile noastre laconice de cuvinte cerşesc televizorul. Ştiri, ştiri, ştiri... De parcă asta ar însemna să ştii ceva. Mama telecomandă, eu sunt doar copilotul. M-aş uita la ceva sport, dar gestul ei hotărăşte întâietate pentru o emisiune culinară. Una cum nu mai văzusem până acuma, pentru că bucătarul este unul de culoare. Prepară pentru opt persoane somon pe lemn de cedru şi friptură de miel, despre care spune vesel, atunci când aceasta este gata, că arată foarte bine. Nu îmi exhib aici idiosincraziile acumulate ca vegetarian, dar boţul acela de carne era groaznic. Ars, mustind de seve numai de bucătar ştiute, părăsit în mijlocul unui platou de porţelan.
Mâini săpând, mâini plivind, mâini şi ploaie udând, mâini culegând.
Mâini mărunţind, tocând, pisând, chinuind în moară şi îndesând în borcane ceea ce au crescut cu atâta grijă.
Palme aruncând grăunţe, mestecând în troacă, ţesălând.
Apoi tăind, tranşând, jumulind şi pârlind.
Pe micul ecran aceste lucruri sunt ascunse. Friptura ni se prezintă ca fiinţă, poate pentru a respecta idealurile europene. Bucătarul la care priveam spune la un moment dat că va lăsa prăjeala de miel să se odihnească într-un celofan, pentru ca toate zemurile dinlăuntrul ei să ajungă la locurile potrivite.
Nu ştiu de ce, în momentul ăsta mă gândesc la textul lui Răzvan, acolo unde este dezvăluit preţul din mare vechime, al unei foi de hârtie: doi boi. Ce proţap ar fi ieşit din ăştia!
(text apărut în MEŢERIAŞII I/02)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu