/Cristina Iorguţ
Căsuţa nu e din paie, beţe sau cărămidă şi nici nu se dărâmă la o suflare, nu e nici din turtă dulce, însă ademeneste prin mirosul răşinii de brad... căsuţa noastră este din hârtie.
Căsuţa din poveste are la rândul ei o poveste, în spatele căreia se găsesc un om şi ajutoarele lui, voluntarii.
Atelierul întunecat, de la subsolul muzeului, cu uşa tot timpul deschisă, chiar si atunci când grilajul este pus, a devenit un loc prietenos pentru noi, unde ne simteam ca într-o familie. A fost locul cel mai răcoros pe care l-am găsit in Bucuresti pe timpul verii, iar atmosfera tihnită permitea gândului să cutreiere, te împingea să cugeţi. Intram dimineaţa în muzeu şi nu mai eram vizitatori, ne ghidam după mirosul de sulf emanat de hârtia pusă la înmuiat si ajungeam într-un spaţiu unde toată lumea participa la discuţii, povestea şi lucra la construirea cărămizilor din hârtie. Printre ruptul, tocatul si presarea hârtiei, punerea cărămizilor la uscat pe acoperişul muzeului, topirea răşinii, se inserau poveştile spuse de cei care treceau pragul atelierului pentru o zi, două, o lună sau pe toată durata construirii căsuţei.
Este minunat cum mirosul puternic de sulf al hârtiei (care rămanea impregnat pe mâini chiar şi dupa ce ajungeam acasă) a fost înlocuit de mirosul răşinii care învăluia tot atelierul sau cum acele de brad, firele de iarbă, frunzele de tei, mătasea roşie apăreau inserate in hârtie, pe care le poţi simţi şi tu, trecătorule, la o plimbare a mâinii pe suprafata căsuţei.
Nu am realizat până acum că se poate naşte o căsuţă din toată hârtia pe care nu o mai folosim si care, inevitabil, ajunge la gunoi si în mod sigur nu mai este reciclată (chiar dacă... există recipiente şi intenţia lor sună aşa de frumos). Astfel, revistele si ziarele de astăzi, toata politica din ele, facturile adunate, cursuri, caiete vechi “se transformă” într-o casuţă.
Ce poveste mai frumoasă există decât cea a căsuţei din poveste? Poate copiii care vor trece pe langă căsuţă vor povesti mai târziu : “A fost o dată, o hârtie ingălbenită, şifonată, aruncată alături de alte multe hârtii...
Chiar şi astăzi se zăreste căsuţa din hârtie, o puteţi vedea şi voi dacă treceţi pe la atelier.
(text apărut în MEŢERIAŞII I/05)
Căsuţa nu e din paie, beţe sau cărămidă şi nici nu se dărâmă la o suflare, nu e nici din turtă dulce, însă ademeneste prin mirosul răşinii de brad... căsuţa noastră este din hârtie.
Căsuţa din poveste are la rândul ei o poveste, în spatele căreia se găsesc un om şi ajutoarele lui, voluntarii.
Atelierul întunecat, de la subsolul muzeului, cu uşa tot timpul deschisă, chiar si atunci când grilajul este pus, a devenit un loc prietenos pentru noi, unde ne simteam ca într-o familie. A fost locul cel mai răcoros pe care l-am găsit in Bucuresti pe timpul verii, iar atmosfera tihnită permitea gândului să cutreiere, te împingea să cugeţi. Intram dimineaţa în muzeu şi nu mai eram vizitatori, ne ghidam după mirosul de sulf emanat de hârtia pusă la înmuiat si ajungeam într-un spaţiu unde toată lumea participa la discuţii, povestea şi lucra la construirea cărămizilor din hârtie. Printre ruptul, tocatul si presarea hârtiei, punerea cărămizilor la uscat pe acoperişul muzeului, topirea răşinii, se inserau poveştile spuse de cei care treceau pragul atelierului pentru o zi, două, o lună sau pe toată durata construirii căsuţei.
Este minunat cum mirosul puternic de sulf al hârtiei (care rămanea impregnat pe mâini chiar şi dupa ce ajungeam acasă) a fost înlocuit de mirosul răşinii care învăluia tot atelierul sau cum acele de brad, firele de iarbă, frunzele de tei, mătasea roşie apăreau inserate in hârtie, pe care le poţi simţi şi tu, trecătorule, la o plimbare a mâinii pe suprafata căsuţei.
Nu am realizat până acum că se poate naşte o căsuţă din toată hârtia pe care nu o mai folosim si care, inevitabil, ajunge la gunoi si în mod sigur nu mai este reciclată (chiar dacă... există recipiente şi intenţia lor sună aşa de frumos). Astfel, revistele si ziarele de astăzi, toata politica din ele, facturile adunate, cursuri, caiete vechi “se transformă” într-o casuţă.
Ce poveste mai frumoasă există decât cea a căsuţei din poveste? Poate copiii care vor trece pe langă căsuţă vor povesti mai târziu : “A fost o dată, o hârtie ingălbenită, şifonată, aruncată alături de alte multe hârtii...
Chiar şi astăzi se zăreste căsuţa din hârtie, o puteţi vedea şi voi dacă treceţi pe la atelier.
(text apărut în MEŢERIAŞII I/05)
De vis ....roscata
RăspundețiȘtergere