Proiectul de arhitectură, de cele mai multe ori ia naştere in urma unei documentaţii stufoase, a unor exemple studiate, a unei atitudini pe care o ai şi vrei să o transmiţi prin munca ta. Urmează apoi partea de proiectare, reprezentarea acestui subiect, prin desene, machete, simulări pe calculator... însă tot de multe ori rezultatul nu are nici o legătură cu realitatea la care se raporteaza, concluzia pe care o trag este o degenerare a profesiunii.
Fenomenul de învăţare (dobândirea unei atitudini si experienţe) trebuie făcut prin „trăirea” acelui loc si prin joacă, experimentare, apropierea de materialele şi substanţele respective, astfel scăpând de o anumită rigiditate. În aşa fel au decurs zilele în atelier.
Acest proiect, căsuţa din hârtie, are posibilitatea de a stimula simţurile, de a provoca discuţii si de a explora plastica, flexibilitatea, tactilitatea si rezistenta hârtiei.
Piesele, formele „cărămizilor” de hârtie au fost implicate într-un proces de experimentare. In realizarea lor am observat moduri de comportare in funcţie de care am folosit reţete diferite, ne-am lăsat să încercăm „şi altfel” conştienţi că am putea greşi, dar siguri fiind că avem de învăţat, astfel încat ne-am putut mişca in diferite direcţii pe care nu le-am fi perceput de la început.
Întregul obiect are forma elementară, recognoscibilă de casă, care, deşi simplă, atrage prin detaliu atenţia acordată fiecărui element în parte, prin coeziunea dintre materiale (sfoară, cuie de lemn, hârtie), prin scară intr-o lume în care totul este supradimensionat. Însă curiozitatea principală pentru mine este dată de înţelegerea nouă faţă de ţesătura de hârtie ce poate fi turnată în diferite forme.
Afirmaţia lui Robert Lang faţă de conflictul percepţiei în origami cum că între ochiul care îţi spune că ai de-a face cu o pasăre, un animal etc. şi creierul care ştie că tot o foaie de hârtie este, această idee mi se pare valabilă şi în cazul de faţă în care avem păstrată în memorie atingerea unei foi de hârtie, iar apoi în opoziţie se află simţirea unui „cărămizi” din hârtie.
În final incertitudine. Poziţionarea căsuţei pe doage de lemn, transmite imediat prezenta mişcării de legănare, oscilare, arată poate îndoiala folosirii acestei remanente postindustriale ca material pentru construcţii în acest mod.
(text apărut în MEŢERIAŞII I/05)
Fenomenul de învăţare (dobândirea unei atitudini si experienţe) trebuie făcut prin „trăirea” acelui loc si prin joacă, experimentare, apropierea de materialele şi substanţele respective, astfel scăpând de o anumită rigiditate. În aşa fel au decurs zilele în atelier.
Acest proiect, căsuţa din hârtie, are posibilitatea de a stimula simţurile, de a provoca discuţii si de a explora plastica, flexibilitatea, tactilitatea si rezistenta hârtiei.
Piesele, formele „cărămizilor” de hârtie au fost implicate într-un proces de experimentare. In realizarea lor am observat moduri de comportare in funcţie de care am folosit reţete diferite, ne-am lăsat să încercăm „şi altfel” conştienţi că am putea greşi, dar siguri fiind că avem de învăţat, astfel încat ne-am putut mişca in diferite direcţii pe care nu le-am fi perceput de la început.
Întregul obiect are forma elementară, recognoscibilă de casă, care, deşi simplă, atrage prin detaliu atenţia acordată fiecărui element în parte, prin coeziunea dintre materiale (sfoară, cuie de lemn, hârtie), prin scară intr-o lume în care totul este supradimensionat. Însă curiozitatea principală pentru mine este dată de înţelegerea nouă faţă de ţesătura de hârtie ce poate fi turnată în diferite forme.
Afirmaţia lui Robert Lang faţă de conflictul percepţiei în origami cum că între ochiul care îţi spune că ai de-a face cu o pasăre, un animal etc. şi creierul care ştie că tot o foaie de hârtie este, această idee mi se pare valabilă şi în cazul de faţă în care avem păstrată în memorie atingerea unei foi de hârtie, iar apoi în opoziţie se află simţirea unui „cărămizi” din hârtie.
În final incertitudine. Poziţionarea căsuţei pe doage de lemn, transmite imediat prezenta mişcării de legănare, oscilare, arată poate îndoiala folosirii acestei remanente postindustriale ca material pentru construcţii în acest mod.
(text apărut în MEŢERIAŞII I/05)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu