/Andrei Tănase
O căsuţă de hârtie sună bine. Da, vreau să ne implicăm şi noi! Începem la o scală mică, ajutând, şi mai târziu vom construi şi căsuţa noastră. Astfel, alături de cea cu care aş vrea să construiesc un cămin în natură, am început să lucrez la Căsuţa de hârtie.
Am ajuns la atelier şi i-am cunoscut pe oamenii de acolo. Nu am primit un protocol de lucru, aşa cum eram eu obişnuit, ci fiecare mi-a spus ideile sale şi apoi le-au ascultat pe ale mele. Am văzut şi cum se lucrează iar din loc in loc puteam face paralele cu un laborator de cercetare.
Pasta de hârtie, acele particule aflate în suspensie până la ce densitate relativă pot ajunge? Cum se amestecă materialele din care se fac cărămizile? Cum se leagă fibrele? Rezistenţa materialelor, concept uzual pentru ingineri, dar cu care sunt şi eu familiarizat, în cazul acesta ar fi dată de gradul de înreţelare al fibrelor, densitatea finală în urma presării cărămizilor, distribuţia ligandului. Chiar, care este gradul de umectare ce asigură o difuzie optimă a ligandului păstrând diluţia acestuia la minim? Aşa funcţiona mintea mea de cercetător.
Lucram la căsuţă şi în timp ce gândeam descopeream şi altceva în afară de întrebări şi răspunsuri. Aflam încet, încet şi oameni puţin altfel. Pe măsură ce construiam stăteam de vorbă, scultam muzică, dar muzică nu altceva, glumeam, improvizam şi visam.
Aflam meşteri!
Când am văzut prima oară căsuţa ridicată mintea mea şi-a imaginat şi am putut vizualiza o structură de atomi de carbon ca un schelet al construcţiei. Îmi puneam întrebări şi puteam descoperi multe, dar dincolo de toate am văzut cum se amestecă idei şi cum se leagă prietenii.
Faină realizare, oare ce urmează?
(text apărut în MEŢERIAŞII I/05)
O căsuţă de hârtie sună bine. Da, vreau să ne implicăm şi noi! Începem la o scală mică, ajutând, şi mai târziu vom construi şi căsuţa noastră. Astfel, alături de cea cu care aş vrea să construiesc un cămin în natură, am început să lucrez la Căsuţa de hârtie.
Am ajuns la atelier şi i-am cunoscut pe oamenii de acolo. Nu am primit un protocol de lucru, aşa cum eram eu obişnuit, ci fiecare mi-a spus ideile sale şi apoi le-au ascultat pe ale mele. Am văzut şi cum se lucrează iar din loc in loc puteam face paralele cu un laborator de cercetare.
Pasta de hârtie, acele particule aflate în suspensie până la ce densitate relativă pot ajunge? Cum se amestecă materialele din care se fac cărămizile? Cum se leagă fibrele? Rezistenţa materialelor, concept uzual pentru ingineri, dar cu care sunt şi eu familiarizat, în cazul acesta ar fi dată de gradul de înreţelare al fibrelor, densitatea finală în urma presării cărămizilor, distribuţia ligandului. Chiar, care este gradul de umectare ce asigură o difuzie optimă a ligandului păstrând diluţia acestuia la minim? Aşa funcţiona mintea mea de cercetător.
Lucram la căsuţă şi în timp ce gândeam descopeream şi altceva în afară de întrebări şi răspunsuri. Aflam încet, încet şi oameni puţin altfel. Pe măsură ce construiam stăteam de vorbă, scultam muzică, dar muzică nu altceva, glumeam, improvizam şi visam.
Aflam meşteri!
Când am văzut prima oară căsuţa ridicată mintea mea şi-a imaginat şi am putut vizualiza o structură de atomi de carbon ca un schelet al construcţiei. Îmi puneam întrebări şi puteam descoperi multe, dar dincolo de toate am văzut cum se amestecă idei şi cum se leagă prietenii.
Faină realizare, oare ce urmează?
(text apărut în MEŢERIAŞII I/05)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu