/ Şerban Anghelescu
În mintea unui ţăran locuiau împreună fără să intre în conflict (bănuiesc) două versiuni radical diferite ale Genezei: cea veterotestamentară şi cea orală, de origine necunoscută. În Vechiul testament Dumnezeu desparte lumina de întuneric, apele de ape, apele de uscat, toate prin cuvînt. Ce era unit se desparte şi Dumnezeu aşează hotar între elementele separate. Fără mîini şi fără adversar. Doar prin spunere. În miturile ţărăneşti lumea se face greu. Există adversitatea, înşelăciunea, eşecul. Domină gesturile mîinii. Mîinile diavolului iau sămînţa de pămînt din fundul apei primordiale, nemărginite, o scapă printre degete. Dracul se întoarce la suprafaţă cu pămînt sub unghii. Unghia lui Dumnezeu scoate pămîntul de sub unghia diavolească. Dumnezeu face cu mîinile lui o turtiţă de pămînt pe care se aşează şi adoarme. Se retrage în somn. Diavolul vrea să-l înece şi-l rostogoleşte sau îl poartă în braţe spre marginea pămîntului. Pămîntul creşte fără margini. Istoria e foarte complicată. Aici mă interesează în primul rînd mişcările mîinii. Facerea manuală. Pămîntul nelimitat acoperă apa. Soluţia se află în mîinile Domnului. El strînge în mîini pămîntul încă fraged. Prin compresiune apar munţi şi văi, înaltul şi adîncul. Diferenţa care face posibilă istoria. Văile vor fi ale plîngerii, ale morţii, dealurile vor fi ale dorului, în înălţimi va locui Domnul. Aceste ultime împărţiri nu există în istoriile facerii dar fac parte din organizarea simbolică a lumii noastre. Acum vreau să vă gîndiţi la mîinile divine care au ţinut pămîntul (care devenise) infinit şi la cele două geneze. Cea dintîi prestigioasă exclude gestul. A doua, umilă, privilegiază manualitatea şi dă de gîndit mai mult decît prima. E problematică.
(text apărut în MEŢERIAŞII I/01)
În mintea unui ţăran locuiau împreună fără să intre în conflict (bănuiesc) două versiuni radical diferite ale Genezei: cea veterotestamentară şi cea orală, de origine necunoscută. În Vechiul testament Dumnezeu desparte lumina de întuneric, apele de ape, apele de uscat, toate prin cuvînt. Ce era unit se desparte şi Dumnezeu aşează hotar între elementele separate. Fără mîini şi fără adversar. Doar prin spunere. În miturile ţărăneşti lumea se face greu. Există adversitatea, înşelăciunea, eşecul. Domină gesturile mîinii. Mîinile diavolului iau sămînţa de pămînt din fundul apei primordiale, nemărginite, o scapă printre degete. Dracul se întoarce la suprafaţă cu pămînt sub unghii. Unghia lui Dumnezeu scoate pămîntul de sub unghia diavolească. Dumnezeu face cu mîinile lui o turtiţă de pămînt pe care se aşează şi adoarme. Se retrage în somn. Diavolul vrea să-l înece şi-l rostogoleşte sau îl poartă în braţe spre marginea pămîntului. Pămîntul creşte fără margini. Istoria e foarte complicată. Aici mă interesează în primul rînd mişcările mîinii. Facerea manuală. Pămîntul nelimitat acoperă apa. Soluţia se află în mîinile Domnului. El strînge în mîini pămîntul încă fraged. Prin compresiune apar munţi şi văi, înaltul şi adîncul. Diferenţa care face posibilă istoria. Văile vor fi ale plîngerii, ale morţii, dealurile vor fi ale dorului, în înălţimi va locui Domnul. Aceste ultime împărţiri nu există în istoriile facerii dar fac parte din organizarea simbolică a lumii noastre. Acum vreau să vă gîndiţi la mîinile divine care au ţinut pămîntul (care devenise) infinit şi la cele două geneze. Cea dintîi prestigioasă exclude gestul. A doua, umilă, privilegiază manualitatea şi dă de gîndit mai mult decît prima. E problematică.
(text apărut în MEŢERIAŞII I/01)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu