Copy-paste: copistul

/ Călin Torsan

Nu ştiam ce să scriu... Şi despre ce. Probabil, nici nu trebuia să o fac. Dar promisesem. Mă rog, şi asta e la fel de adevărat: îmi încălcasem de nu ştiu câte ori jurămintele. Probabil că îmi doream să fiu şi eu prezent, printre cele ale prietenilor mei, cu un text despre mâini, manualitate sau lucru meşterit.

Mă gândisem să scriu despre degetele mele, curgând şi împotmolindu-se deasupra instrumentelor la care cânt. Dar, asta vorbea despre mânuire: tot de la mână, însă dinspre una care ştie să facă ceva cu un obiect manufacturat. Gata făcut. De altcineva...

După care m-am entuziasmat la ideea ce îmi venise, şi care ar fi materializat prin text un parcurs zilnic al mâinilor mele. De la spălatul matinal, pe faţă, până la manevrarea hârtiei igienice, a stiloului, lingurii şi periuţei de dinţi. O colecţie întreagă de gesturi şi sentimente exprimate prin ele:

camaraderie – strânsul mâinii
încurajare – bătutul cu palma pe umăr
afecţiune – mângâierea
apostrofare – palme şi pumni

Ce-ar fi să reproduc citate referitoare la mână, din cărţile pe care tocmai le citesc? Mă gândeam... Sau să jonglez cu amănuntul picant, acela că labele picioarelor (cumva pleonastică expresia asta) şi braţele erau bucăţi/bucate oferite privilegiaţilor din societăţile canibalice.

După care am fost hotărât: o pun pe soacră-mea să îmi dicteze reţeta ei de pâine, una pe care o împlineşte de fiecare Paşti şi Crăciun, după care îl rog pe Răzvan să-mi explice cum face el hârtie manuală. Aş fi alăturat apoi aceste texte, pentru a scoate în evidenţă, precum turnesolul, cuvinte ca frământat, adăugat şi lăsat.

Am lăsat şi asta în plata Domnului... Fără să ştiu că El va fi cel care mă va ajuta. Scoţându-mi-l în cale, în calea ochilor, pe Cassiodor, Magnus Aurelius Cassiodorus, consilierul politic şi cultural, al regelui ostrogot Theodoric. Undeva prin secolul VI.

În Institutiones divinarum et seculiarium litterarum, cărturarul scrie:

Dintre operele săvârşite de mâna omenească, cea pentru care eu îmi mărturisesc înclinarea este munca copiştilor; dar cu condiţia ca ei să o facă cu o scrupuloasă exactitate. Căci recitind sfintele Scripturi ei îşi îmbogăţesc mintea şi răspândesc, transcriindu-le, învăţăturile Domnului. Fericită îndeletnicire, deprindere demnă de toată lauda: să predici slujindu-te de munca mâinilor tale, să dezlegi cu degetele tale tainele limbilor, să aduci în tăcere oamenilor harul vieţii veşnice, să lupţi cu condeiul şi cu cerneala împotriva uneltirilor diavolului!... Din locul în care se găseşte, copistul străbate numeroase ţinuturi atunci când îşi răspândeşte scrierile aşternute de mâna lui; cartea lui este citită până în locurile sfinte, popoarele îl aud şi învaţă de la el cum să se întoarcă de bună voie de la cele rele şi să reintre iarăşi în slujba lui Dumnezeu. O, măreaţă privelişte pentru cel care ştie să-i adâncească înţelesurile lăuntrice şi marile-i frumuseţi!

(text apărut în MEŢERIAŞII I/01)