Hârtia este o ţesătură. Ca şi în cazul materialelor textile, ea este o structură unitară în care se împletesc iţe mărunte. Hârtia a fost inventată ulterior fabricării hainelor din acelaşi material – fibrele de celuloză.
Hârtia suport
Faţă de hârtia obişnuită, cea făcută manual este ea însăşi parte din mesajul pe care îl transmitem prin ceea ce scriem, desenăm sau pictăm pe ea. Atributele unui astfel de suport sunt: unicitate, textură, grosime, margini neregulate, insert (posibilitatea de a insera în ea aproape orice lucru care poate fi mărunţit şi care nu se deteriorează în apă), controlul dimensiunii colilor (putem face hârtie rotundă, triunghiulara şamd). În plus, hârtia manuală are calităţi tehnice pe care cea industrială nu poate să le ofere unui bun utilizator al acestui suport. De exemplu, un artist al culorii poate sa lucreze pe o hârtie a cărei reţetă să fie construită perfect adaptat pentru gradul de umiditate, tipul de culoare şi instrumentele cu care el lucrează. Din punct de vedere chimic, reţetele se alcătuiesc în aşa fel încât aciditatea hârtiei să fie cât mai apropiată de valoarea neutră, 5,5.
Unicitatea este oferită de faptul că fiecare coală făcută este irepetabilă, deşi între filele unui set de hârtii presate în acelaşi teanc, aceste diferenţe sunt insesizabile. Arătarea finală a hârtiei, cu calităţile sale mecanice şi chimice poate fi controlată. Dacă vrem să facem o anumită cantitate de coli la fel, acest lucru este posibil.
Textura este dată în primul rând de textilele între care presăm hârtia proaspăt scoasă de pe sită. Dar şi densitatea plasei din care este făcută sita influenţează acest detaliu, în ceea ce priveşte fineţea texturii rezultate. Cu cât ochiurile sitei sunt mai mărunte, cu atât hârtia este mai fină.
Grosimea este uşor controlabilă, măsurând cantitatea iniţială de hârtie tocată, volumul de apă folosit şi dimensiunea sitei de lucru. Pentru a face 10 hîrtii A4 de 100 g fiecare, deducem simplu că avem nevoie de deşeu de hârtie uscată în greutate de 1 kg, de o sită A4 şi de un volum corespunzător al căzii de lucru. Raportul suspensiei celulozei în apă se calculează şi în funcţie de densitatea plasei de sită, dar poate fi aproximat destul de uşor. Pentru o hârtie de grosime normală, în cadă se pune o zecime de pastă de celuloză din volumul de apă existent.
Neregularitatea texturii şi a marginilor unei coli este dată de felul în care aşezăm hârtiile în teancul de lucru, pentru presare. Reţetele se gândesc în funcţie de utilitatea finală.
Hârtia poate fi făcută foarte simplu şi acasă. Din ea se pot face felicitări pentru ocazii speciale, sau alte tipuri de cadouri – arată foarte diferit de felul în care majoritatea suntem obişnuiţi să arate hârtia şi cu siguranţă va atrage atenţia. Astfel se pot recicla deşeurile de hârtie - un kilogram de hârtie reciclată astfel este echivalentul a cincizecea parte a unui copac matur – şi, de ce nu, se poate folosi un timp alături de prieteni desfăşurând o activitate interesantă şi plăcută, iar în acelaşi timp, ajutând la protecţia mediului.
Instrumente
Hârtia suport
Faţă de hârtia obişnuită, cea făcută manual este ea însăşi parte din mesajul pe care îl transmitem prin ceea ce scriem, desenăm sau pictăm pe ea. Atributele unui astfel de suport sunt: unicitate, textură, grosime, margini neregulate, insert (posibilitatea de a insera în ea aproape orice lucru care poate fi mărunţit şi care nu se deteriorează în apă), controlul dimensiunii colilor (putem face hârtie rotundă, triunghiulara şamd). În plus, hârtia manuală are calităţi tehnice pe care cea industrială nu poate să le ofere unui bun utilizator al acestui suport. De exemplu, un artist al culorii poate sa lucreze pe o hârtie a cărei reţetă să fie construită perfect adaptat pentru gradul de umiditate, tipul de culoare şi instrumentele cu care el lucrează. Din punct de vedere chimic, reţetele se alcătuiesc în aşa fel încât aciditatea hârtiei să fie cât mai apropiată de valoarea neutră, 5,5.
Unicitatea este oferită de faptul că fiecare coală făcută este irepetabilă, deşi între filele unui set de hârtii presate în acelaşi teanc, aceste diferenţe sunt insesizabile. Arătarea finală a hârtiei, cu calităţile sale mecanice şi chimice poate fi controlată. Dacă vrem să facem o anumită cantitate de coli la fel, acest lucru este posibil.
Textura este dată în primul rând de textilele între care presăm hârtia proaspăt scoasă de pe sită. Dar şi densitatea plasei din care este făcută sita influenţează acest detaliu, în ceea ce priveşte fineţea texturii rezultate. Cu cât ochiurile sitei sunt mai mărunte, cu atât hârtia este mai fină.
Grosimea este uşor controlabilă, măsurând cantitatea iniţială de hârtie tocată, volumul de apă folosit şi dimensiunea sitei de lucru. Pentru a face 10 hîrtii A4 de 100 g fiecare, deducem simplu că avem nevoie de deşeu de hârtie uscată în greutate de 1 kg, de o sită A4 şi de un volum corespunzător al căzii de lucru. Raportul suspensiei celulozei în apă se calculează şi în funcţie de densitatea plasei de sită, dar poate fi aproximat destul de uşor. Pentru o hârtie de grosime normală, în cadă se pune o zecime de pastă de celuloză din volumul de apă existent.
Neregularitatea texturii şi a marginilor unei coli este dată de felul în care aşezăm hârtiile în teancul de lucru, pentru presare. Reţetele se gândesc în funcţie de utilitatea finală.
Hârtia poate fi făcută foarte simplu şi acasă. Din ea se pot face felicitări pentru ocazii speciale, sau alte tipuri de cadouri – arată foarte diferit de felul în care majoritatea suntem obişnuiţi să arate hârtia şi cu siguranţă va atrage atenţia. Astfel se pot recicla deşeurile de hârtie - un kilogram de hârtie reciclată astfel este echivalentul a cincizecea parte a unui copac matur – şi, de ce nu, se poate folosi un timp alături de prieteni desfăşurând o activitate interesantă şi plăcută, iar în acelaşi timp, ajutând la protecţia mediului.
Instrumente
- cadă / butoi / lighean / căldare, sau orice alt recipient mai mare pentru apă. Două astfel de vase, nu neapărat de acelaşi fel: într-unul dintre ele se pune pasta de hârtie iar în celălalt se lucrează cu sita;
- mixer, sau alt instrument de amestecat – deşeurile de hârtie se toacă, nu se taie, procesul purtând numele de defibrare (despărţirea fibrelor de celuloză, din care este alcătuită fiecare hârtie);
- o bucată de plasă densă (plasă de ţânţari, plasă de sârmă, tifon foarte tare sau o perdea cât mai rezistentă) prinsă pe un cadru de lemn, ca o sită dreptunghiulară; * o ramă dreptunghiulară de lemn, de dimensiunea sitei, care se poate aşeza peste aceasta. * bucăţi de material textil;
- presă manuală sau greutate;
- cleşti de rufe;
- imaginaţie.
Materiale
Există, pentru hârtia făcută din celuloză, trei tipuri de materii prime: celuloză industrială, deşeul de hârtie şi celuloza produsă manual din diverse plante. Există şi alte tipuri de suporturi asemănătoare hârtiei din celuloză – hârtia de orez, papirusul.
Celuloza se poate obţine manual din plante uşor accesibile, precum stuf, papură, fân şi plante de câmp, sau chiar coji de castravete, de sfeclă, cartofi, rodii şi orice alt fruct sau legumă cu coajă tare. Fiecare plantă de pe pământ este alcătuită din această fibră subţire care se numeşte celoloză şi care, chimic, este un polizaharat. Se poate spune simplu că pentru regnul vegetal, aceste fibre organice alcătuiesc sistemul osos. Din acest punct de vedere, între plante diferă densitatea şi lungimea fibrelor. Pentru facerea hârtiei, ele trebuie să fie cât mai lungi. La bumbac, in, cânepă, iută, fibrele ajung la 3 centimetri.
O hârtie foarte fină se poate obţine din coji de ceapă, din şerveţele de hârtie sau din vată. Se pot folosi ca amestec şi alte materiale, precum flori, coji de portocală, frunze uscate, aţe, staniol de la ciocolată, sclipici şi orice alt fel de hârtii colorate şi zorzoane, pentru a crea hârtii mai frumoase.
Procedură
Dacă materia primă este de origine organică, aceasta trebuie prelucrată mai întâi, şi procesul de producţie a hârtiei este unul mai anevoios, dar merită efortul. Materia organică (să zicem – stuf), se macerează şi apoi se fierbe, se usucă, se bate cu maiul, iar se fierbe, se usucă, se bate ş.a.m.d. până se transformă într-o pastă de hârtie care arată cam la fel cu vata udă. Culoarea celulozei este foarte asemănătoare culorii naturale a “cărnii” plantei din care este extrasă. Pentru a fi albită sau colorată, cea mai simplă modalitate este fierberea pastei în apă în care punem coloranţi şi fixatori specifici ţesăturilor.
Dacă avem la dispoziţie deja materiale din celuloză, procesul e mai simplu. La început sortăm hârtia în hârtie obişnuită, ne-glossy, precum paginile de ziar sau de cărţi; hârtie glossy - pagini de revistă; şi hârtie cartonată, de exemplu coperţi. Apoi, pe tipuri de hârtie, se pun în apă la înmuiat.
În general, cu cât mai mult, cu atât mai bine. Pentru hârtie de ziar, e suficient să le ţinem şi 3 ore, dar se poate ţine şi săptămâni sau chiar luni. Hârtia de revistă se înmoaie mai greu, iar cartoanele cel mai greu. Cu cât mai deschisă la culoare e hârtia pe care o folosim (respectiv, cu cât are mai puţină cerneală), cu atât mai deschisă va fi şi hârtia rezultată, aşa că amestecul iniţial se face în dependenţă de ceea ce vrem să obţinem. Cu cât mai mult ţinem hârtia în apă şi cu cât mai multă cerneală are, cu atât mai mult amestecul va căpăta un miros specific, deşi nu neapărat neplăcut, datorat apariţiei unor bacterii care descompun hârtia.
Mostră de hârtie manuală
După ce hârtia s-a înmuiat, se rupe în fâşii, se pune într-o găleată cu apă şi se amestecă bine, fie cu un băţ mai lung – va lua mult timp, fie cu un mixer, precum cel de bucătărie. Se poate şi improviza dintr-un sfredel în care se montează un burghiu cu o elice la capăt (Atenţie! A se face cu prudenţă. Poate fi periculos). Soluţia se amestecă până când devine pastă şi are moliciunea vatei.
Apoi, într-un lighean mai înalt, se toarnă apă şi pasta rezultată, într-un amestec de 2 părţi de apă şi o parte de pastă. În dependenţă de câtă pastă se pune, hârtia va fi mai groasă ori mai subţire. Peste cadrul cu plasă, pe partea exterioară, se pune un dreptunghi din lemn de dimensiune apropiată, care va stabili forma şi mărimea hârtiei. Suspensia din lighean se amestecă cu mâna. Cadrul este introdus în lighean perpendicular pe suprafaţa apei şi printr-o mişcare ce descrie un arc de cerc, se scufundă până când e adus într-o poziţie orizontală. Mişcarea trebuie să păstreze o direcţie constantă, astfel încât fibrele de celuloză să se poată aranja drept, într-o structură rezistentă. După ce cadrul a ajuns în poziţie orizontală, se ridică din apă. La zona de contact dintre aer şi suprafaţa apei, cadrul se opreşte şi se ţine un timp, pentru ca apa să se scurgă (în această zonă de contact, sub suprafaţa plasei se formează un vid, astfel că apa se poate scurge mai uşor). Cadrul e umplut acum cu o pastă alb-gri. Uscată, aceasta va deveni hârtie.
Dacă în apa cu pastă amestecăm flori sau frunze uscate, acestea se vor găsi şi în hârtia finală. Cât timp pasta e încă plină de apă, în ea se pot pune coji de portocală pentru miros, se pot face compoziţii din frunze şi flori şi orice altceva la care vă puteţi gândi – ţine de creativitatea fiecăruia.
Odată realizată compoziţia dorită, hârtia urmează să fie scoasă pentru a fi procesată mai departe. Alături, lângă lighean, se pune o placă de lemn şi peste ea se întinde o bucată de material textil (pânză, cârpă etc) puţin mai mare decât hârtia ce urmează a fi făcută. Se scoate de deasupra plasei cadrul de lemn care trebuia să dea formă hârtiei şi, încet, se întoarce plasa cu faţa în jos, şi se presează pe bucata de pânză. Apoi plasa se îndepărtează şi pe bucata de pânză rămâne foaia de hârtie umedă, deasupra căreia se pune o altă bucată de material. Procesul de repetă, până când se face numărul dorit de foi. Deasupra lor se pune o a doua placă de lemn.
Cele 2 plăci de lemn cu foile dintre ele trebuie strânse cu putere într-o presă şi ţinute aşa 20-30 de minute. O altă variantă ar fi să plasezi o greutate deasupra sau, în lipsa acesteia, să te urci tu însuţi pe plăci şi să le apeşi cu propria greutate.
Hârtiile se se desprind de pânze şi se agaţă de funii cu cleşti, să se usuce, precum hainele. Dacă sunt prea fragile, se întind pe suprafeţe orizontale – scaune, mese etc. După câteva ore, hârtia uscată poate fi folosită – desenată, pictată, scrisă etc. Se pot coase mai multe foi pentru a realiza o carte.
(text apărut în MEŢERIAŞII I/04)
Există, pentru hârtia făcută din celuloză, trei tipuri de materii prime: celuloză industrială, deşeul de hârtie şi celuloza produsă manual din diverse plante. Există şi alte tipuri de suporturi asemănătoare hârtiei din celuloză – hârtia de orez, papirusul.
Celuloza se poate obţine manual din plante uşor accesibile, precum stuf, papură, fân şi plante de câmp, sau chiar coji de castravete, de sfeclă, cartofi, rodii şi orice alt fruct sau legumă cu coajă tare. Fiecare plantă de pe pământ este alcătuită din această fibră subţire care se numeşte celoloză şi care, chimic, este un polizaharat. Se poate spune simplu că pentru regnul vegetal, aceste fibre organice alcătuiesc sistemul osos. Din acest punct de vedere, între plante diferă densitatea şi lungimea fibrelor. Pentru facerea hârtiei, ele trebuie să fie cât mai lungi. La bumbac, in, cânepă, iută, fibrele ajung la 3 centimetri.
O hârtie foarte fină se poate obţine din coji de ceapă, din şerveţele de hârtie sau din vată. Se pot folosi ca amestec şi alte materiale, precum flori, coji de portocală, frunze uscate, aţe, staniol de la ciocolată, sclipici şi orice alt fel de hârtii colorate şi zorzoane, pentru a crea hârtii mai frumoase.
Procedură
Dacă materia primă este de origine organică, aceasta trebuie prelucrată mai întâi, şi procesul de producţie a hârtiei este unul mai anevoios, dar merită efortul. Materia organică (să zicem – stuf), se macerează şi apoi se fierbe, se usucă, se bate cu maiul, iar se fierbe, se usucă, se bate ş.a.m.d. până se transformă într-o pastă de hârtie care arată cam la fel cu vata udă. Culoarea celulozei este foarte asemănătoare culorii naturale a “cărnii” plantei din care este extrasă. Pentru a fi albită sau colorată, cea mai simplă modalitate este fierberea pastei în apă în care punem coloranţi şi fixatori specifici ţesăturilor.
Dacă avem la dispoziţie deja materiale din celuloză, procesul e mai simplu. La început sortăm hârtia în hârtie obişnuită, ne-glossy, precum paginile de ziar sau de cărţi; hârtie glossy - pagini de revistă; şi hârtie cartonată, de exemplu coperţi. Apoi, pe tipuri de hârtie, se pun în apă la înmuiat.
În general, cu cât mai mult, cu atât mai bine. Pentru hârtie de ziar, e suficient să le ţinem şi 3 ore, dar se poate ţine şi săptămâni sau chiar luni. Hârtia de revistă se înmoaie mai greu, iar cartoanele cel mai greu. Cu cât mai deschisă la culoare e hârtia pe care o folosim (respectiv, cu cât are mai puţină cerneală), cu atât mai deschisă va fi şi hârtia rezultată, aşa că amestecul iniţial se face în dependenţă de ceea ce vrem să obţinem. Cu cât mai mult ţinem hârtia în apă şi cu cât mai multă cerneală are, cu atât mai mult amestecul va căpăta un miros specific, deşi nu neapărat neplăcut, datorat apariţiei unor bacterii care descompun hârtia.
Mostră de hârtie manuală
După ce hârtia s-a înmuiat, se rupe în fâşii, se pune într-o găleată cu apă şi se amestecă bine, fie cu un băţ mai lung – va lua mult timp, fie cu un mixer, precum cel de bucătărie. Se poate şi improviza dintr-un sfredel în care se montează un burghiu cu o elice la capăt (Atenţie! A se face cu prudenţă. Poate fi periculos). Soluţia se amestecă până când devine pastă şi are moliciunea vatei.
Apoi, într-un lighean mai înalt, se toarnă apă şi pasta rezultată, într-un amestec de 2 părţi de apă şi o parte de pastă. În dependenţă de câtă pastă se pune, hârtia va fi mai groasă ori mai subţire. Peste cadrul cu plasă, pe partea exterioară, se pune un dreptunghi din lemn de dimensiune apropiată, care va stabili forma şi mărimea hârtiei. Suspensia din lighean se amestecă cu mâna. Cadrul este introdus în lighean perpendicular pe suprafaţa apei şi printr-o mişcare ce descrie un arc de cerc, se scufundă până când e adus într-o poziţie orizontală. Mişcarea trebuie să păstreze o direcţie constantă, astfel încât fibrele de celuloză să se poată aranja drept, într-o structură rezistentă. După ce cadrul a ajuns în poziţie orizontală, se ridică din apă. La zona de contact dintre aer şi suprafaţa apei, cadrul se opreşte şi se ţine un timp, pentru ca apa să se scurgă (în această zonă de contact, sub suprafaţa plasei se formează un vid, astfel că apa se poate scurge mai uşor). Cadrul e umplut acum cu o pastă alb-gri. Uscată, aceasta va deveni hârtie.
Dacă în apa cu pastă amestecăm flori sau frunze uscate, acestea se vor găsi şi în hârtia finală. Cât timp pasta e încă plină de apă, în ea se pot pune coji de portocală pentru miros, se pot face compoziţii din frunze şi flori şi orice altceva la care vă puteţi gândi – ţine de creativitatea fiecăruia.
Odată realizată compoziţia dorită, hârtia urmează să fie scoasă pentru a fi procesată mai departe. Alături, lângă lighean, se pune o placă de lemn şi peste ea se întinde o bucată de material textil (pânză, cârpă etc) puţin mai mare decât hârtia ce urmează a fi făcută. Se scoate de deasupra plasei cadrul de lemn care trebuia să dea formă hârtiei şi, încet, se întoarce plasa cu faţa în jos, şi se presează pe bucata de pânză. Apoi plasa se îndepărtează şi pe bucata de pânză rămâne foaia de hârtie umedă, deasupra căreia se pune o altă bucată de material. Procesul de repetă, până când se face numărul dorit de foi. Deasupra lor se pune o a doua placă de lemn.
Cele 2 plăci de lemn cu foile dintre ele trebuie strânse cu putere într-o presă şi ţinute aşa 20-30 de minute. O altă variantă ar fi să plasezi o greutate deasupra sau, în lipsa acesteia, să te urci tu însuţi pe plăci şi să le apeşi cu propria greutate.
Hârtiile se se desprind de pânze şi se agaţă de funii cu cleşti, să se usuce, precum hainele. Dacă sunt prea fragile, se întind pe suprafeţe orizontale – scaune, mese etc. După câteva ore, hârtia uscată poate fi folosită – desenată, pictată, scrisă etc. Se pot coase mai multe foi pentru a realiza o carte.
(text apărut în MEŢERIAŞII I/04)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu